Cuvânt de mulţumire pentru Patriarhul României

Data: 14 Feb 2009

Noul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii, PF Kiril, transmite Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, PF Părinte Daniel, un mesaj de mulţumire pentru urările de bine exprimate cu ocazia alegerii şi întronizării sale pe tronul patriarhal de la Moscova.

Preafericirea Voastră, Iubit frate întru Hristos şi coliturghisitor, Din inima plină de dragoste vă adresăm cuvinte de recunoştinţă pentru rugăciunile Preafericirii Voastre, precum şi pentru urările de bine exprimate cu ocazia alegerii şi întronizării noastre pe Tronul patriarhal de la Moscova. Luând asupra noastră greutatea crucii slujirii patriarhale, avem nevoie în mod deosebit de susţinerea frăţească a Preafericirii Voastre. Am simţit această susţinere şi în minutele emoţionante ale întronizării noastre ca Patriarh, printre participanţii căreia am văzut, cu bucurie, pe distinşii reprezentanţi ai Sfintei Biserici Române, sosiţi cu binecuvântarea Preafericirii Voastre. Comunicarea cu ei în cadrul săvârşirii comune a dumnezeieştii Liturghii a fost o mărturie a unităţii Bisericii Ortodoxe a lui Hristos, spre întărirea căreia dorim să lucrăm, împreună cu Preafericirea Voastră. Vom depune toate eforturile pentru ca prin buna înţelegere şi unitate a sfintelor lui Dumnezeu Biserici să se manifeste în lume frumuseţea şi slava Ortodoxiei, iar toate greutăţile care apar să fie surmontate prin intermediul dialogului paşnic şi frăţesc. Dorind Preafericirii Voastre pace statornică, sănătate şi plinătate a darurilor de la Dumnezeu, vă îmbrăţişăm cu dragoste frăţească în Hristos Iisus, Domnul nostru. † Kiril, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii * Traducere de diac. Eugeniu Rogoti