Cuvântul dascălului: „Cu noi este Dumnezeu“, la Şcoala Rediu Aldei

Data: 27 Martie 2010

De Buna Vestire ne amintim, în fiecare an, de taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt şi din Preacurata Fecioară Maria pentru a mântui neamul omenesc din robia păcatului. În Postul Mare ne gândim mai mult la toate cele ce s-au făcut de Dumnezeu pentru mântuire. Cei care au avut bucuria de a-L întâlni pe Cuvântul întrupat - ne referim la Sfinţii Apostoli, aici - au şi lăsat pictat Chipul preacurat al Domnului, cum ne spune Sfânta Tradiţie. Primul pictor mărturisit de Sf. Tradiţie este Sf. Ap. şi Evanghelist Luca. Plecând de la acest mare eveniment din istoria mântuirii, micii iconari ai Cercului de iconografie pe sticlă de la Şcoala cu cls. I-IV Rediu Aldei, sub îndrumarea prof. Ştefania Borşieru, coord. proiect şcoală, în parteneriat cu Asociaţia de Interes Comunitar Aroneanu au realizat o nouă expoziţie de icoane cu tema "Cu noi este Dumnezeu". Icoanele înfăţişează mai multe variante ale icoanei Maicii Domnului cu Pruncul în braţe, pictate de către elevele: Radu Paula-Raluca, cls. a II-a; Gorea Georgiana, cls. a II-a; Pleşcan Bianca-Mălina, cls. a III-a; Nitelia Alina-Gabriela, cls. a III-a; Burueană Mădălina-Ştefania, cls. a IV-a; Dorofte Mădălina-Elena, cls. a IV-a. Icoana Deisis, având în centru pe Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, flancat de Maica Domnului şi de Sf. Ioan Botezătorul, a fost realizată de către elevul Marchitan Iulian-Cosmin, cls. a IV-a. De asemenea, icoanele Naşterii (Moroşanu Georgiana, cls. a IV-a) şi a Botezului Domnului (Amarghioalei Gabriela, cls. a VI-a) completează imaginea Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu.

Expoziţia este deschisă încă de pe 1 martie 2010, la Căminul Cultural din Aroneanu. Ca semn al cinstirii şi al dragostei faţă de ceea care a primit în pântecele său pe Fiul lui Dumnezeu, lucrările vor putea fi admirate până în data de 26 martie 2010. (Ştefania Borşieru, institutor la Şcoala cu cls. I-IV Rediu Aldei, judeţul Iaşi)