Cuvioasa Parascheva de la Iaşi, liman neînviforat pentru cei aflaţi în încercări

În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa Parascheva este cea mai populară sfântă ale cărei moaște se află pe pământul țării noastre. De secole, drumul spre Iași în preajma zilei de 14 octombrie a devenit un pelerinaj național și internațional, o mărturie vie a credinței care transcende timpul și granițele.

Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut în prima jumătate a veacului al XI-lea, în localitatea Epivata (astăzi Selimpașa, pe țărmul Mării Marmara), în apropiere de Constantinopol. Provenea dintr-o familie binecredincioasă de oameni bogați și cu o aleasă vieţuire creştină.

Încă din anii copilăriei, sufletul tinerei Parascheva a fost atras de cele sfinte. Pe când avea doar zece ani, aflându-se în Biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, a auzit cuvântul Mântuitorului din Evanghelie: „Cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine și să-şi ia Crucea sa și să urmeze Mie”. Această chemare i-a marcat viaţa. Impresionată de su­ferința celor săraci, a ieșit din biserică și și-a împărțit hainele scumpe unui om oropsit, reluând gestul de nenumărate ori, în ciuda mustrărilor primite de la părinți.

Rămasă fără sprijinul lumesc și dorind o sporire duhovnicească totală, a părăsit casa părintească și s-a îndreptat spre Constantinopol, apoi către Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea Pontului, unde s-a nevoit timp de cinci ani. Căutând o asceză și mai profundă, a plecat în Țara Sfântă, așezându-se într-o mănăstire de călugărițe din pus­tiul Iordanului. Acolo a dus o viață ascetică, marcată de aspre ne­voințe, rugăciune neîncetată, post și smerenie, hrănindu-se doar cu merinde simple, purtând haine modeste și cântând laude lui Dumnezeu.

La vârsta de 25 de ani, în urma unei înștiințări îngerești, s-a ­reîntors în locurile natale din Epivata. Fără a dezvălui cine este, a dus o viață de tainică sfințenie pe lângă Biserica „Sfinții Apostoli”. La doar 27 de ani, și-a dat sufletul în mâinile Domnului, ­fiind îngropată ca o străină.

O tăcere de un veac

Trecerea ei în veșnicie a fost urmată de o tăcere de un veac, până când Dumnezeu a binevoit să o proslăvească. După ce trupul unui marinar aruncat în mare a fost scos la mal și îngropat de un sihastru în apropierea locului unde se afla sfânta, pământul a refuzat să o țină ascunsă. Prin vedenii repetate avute de un credincios pe nume Gheorghe și de o femeie evlavioasă pe nume ­Eftimia, sfintele moaște au fost descoperite neputrezite și pline de bună mireasmă.

Așezate cu mare cinste în Biserica „Sfinții Apostoli” din Epivata, moaștele au devenit imediat izvor de tămăduiri. Din cauza vremurilor tulburi din Balcani, drumul sfintelor moaște a fost marcat de numeroase strămutări. Prima dată la Târnovo (1238), fiind ­aduse de țarul vlaho-bulgar Ioan Asan al II-lea și așezate în capitala imperiului. Apoi la Belgrad și Constantinopol, fiind trecute prin Vidin, apoi la Belgrad (unde au stat peste un veac), iar în 1521 duse la Constantinopol și răscumpărate cu eforturi uriașe de la turci de către Patriarhia Ecumenică, găzduite în mai multe biserici din cartierul Fanar.

În anul 1641, domnul Vasile Lupu al Moldovei, un mare binefăcător al Bisericii noastre, a plătit toate datoriile Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol. Drept recunoștință și binecuvântare pentru țară, Patriarhul Partenie I și sinodul i-au dăruit racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.

Aduse cu o corabie pe Marea Neagră până la Galați și apoi ­într-un car cu boi însoțit de ierarhi și mulțime de credincioși, moaș­tele au ajuns la Iași la 13 iunie 1641. Au fost întâmpinate cu evla­vie de domnitor și de mitropolitul Varlaam și așezate în ctitoria mândră a Sfinților Trei Ierarhi.

De-a lungul secolelor, moaștele au trecut prin evenimente dificile, cum a fost marele incendiu din noaptea de 26 decembrie 1888 de la paraclisul mănăstirii, când totul a ars în jur, dar racla și cinstitele moaște au rămas minunat neatinse de foc. De atunci și până astăzi, ele se află în Catedrala Mitropolitană din Iași, fiind ocrotitoare ale întregii țări.

Paginile istoriei și mărturiile pelerinilor consemnează nenumărate minuni săvârșite de Sfânta Parascheva cu cei care se apropie de racla sa cu credință și lacrimi de pocăință. Oameni cople­șiți de boli grele, infecții sau suferințe ale auzului și văzului și-au găsit vindecarea după zile de rugăciune stăruitoare. Cazurile celor bân­tuiți de deznădejde sau împo­vărați de păcate grele care și-au recăpătat liniștea la racla sfintei arată puterea harului dumnezeiesc lucrător. De asemenea, mulți tineri și părinți aleargă la ea cerând ajutor în căsătorie, înțelegere în familie sau sprijin în momente de cumpănă financiară ori profesională, primind grabnic mângâiere.

Ce înseamnă Sfânta Parascheva pentru Iași și pentru România?

Pentru Iași și pentru întreaga Moldovă, Sfânta Cuvioasă Parascheva nu este doar un reper istoric sau religios, ci o mamă spirituală și ocrotitoare a casei. Pelerinajul anual din luna octombrie transformă Iașiul într-o capitală a sufletului românesc, unde peste un milion de pelerini din toate col­țurile țării și din diaspora vin să aștepte ore în șir la rând, uniți de aceeași rugăciune și dragoste curată.

În veșmintele ei brodate, schim­bate periodic și dăruite mai apoi bisericilor ocrotite de ea, și în tăcerea binecuvântată a Ca­te­dralei Mitropolitane, Sfânta Parascheva ne amintește că sfințenia nu ține cont de trecerea veacurilor. Ea rămâne o punte vie între pământ și cer, un simbol al unității ortodoxe și un liman neînviforat pentru toți cei care strigă în rugăciune: „Bucură-te, Sfântă ­Parascheva, mult folositoare!”.

Dincolo de istoria sfintelor sale moaște și de miile de pași care, an de an, se îndreaptă spre ­Catedrala Mitropolitană din Iași, Sfânta Cuvioasă Parascheva rămâne, înainte de toate, o prezență vie în sufletele celor care îi cer ajutorul. Fiecare pelerin poartă cu sine o poveste, o durere, o dorință, o mulțumire sau o rugăciune pe care numai Dumnezeu o cunoaște în deplinătatea ei.

Pentru unii, apropierea de ­Cuvioasa a început în copilărie, în biserica satului natal. Pentru alții, s-a născut la primul pelerinaj, în fața raclei sale, sau în clipele de încercare în care au simțit nevoia unui sprijin nevăzut. Sunt oameni care vin să ceară, oameni care vin să mulțu­mească și oameni care, uneori, nu mai găsesc cuvinte, ci doar liniștea unei ­rugăciuni. ­Redăm în continuare câteva mărturii despre felul în care unii oameni au cunoscut-o şi îndrăgit-o pe Cuvioasa Parascheva şi cum le-a rămas această sfântă în inimă pentru totdeauna.

„Liniștea o găsesc la Sfânta Parascheva”

„De fiecare dată când mă simt neputincioasă sau când sufletul îmi este prea plin, simt nevoia să mă retrag în rugăciune. Iar de cele mai multe ori, liniștea o găsesc la Sfânta Parascheva. Simt că acolo pot să las jos tot ceea ce mă apasă și să plec cu sufletul mai ușor. De-a lungul timpului, am învățat să am încredere că, indiferent prin ce trec, nu sunt singură. Nu doar la examenele din facultate am simțit ajutorul ei, ci și în momentele în care m-am rugat pentru sănătatea familiei mele, pentru liniște sau pentru lucruri pe care uneori nici nu știu cum să le spun în cuvinte. Îmi amintesc și acum de cel mai greu examen din facultate. Eram speriată și plângeam, dar am ajuns la Sfânta Parascheva ­înainte de examen și am ieșit de acolo cu o liniște pe care nu o aveam când am intrat și cu sentimentul că, orice ar fi, va fi bine. Mama m-a învățat să mă rog, să cer, dar mai ales să mulțumesc. Și poate că acesta este cel mai sincer lucru pe care îl pot face: să mă întorc mereu cu recunoștință acolo unde, de atâtea ori, sufletul meu și-a găsit liniștea și puterea de a merge mai departe” (S. G., Suceava).

„A fost mereu lângă mine, și în vremurile bune, și în vremurile mai tulburi”

„Biserica din satul meu natal are hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, astfel că am întâlnit-o pe această sfântă minunată încă de când am primit Taina Sfântului Botez în micuța bisericuță de lemn ce o are ca ocrotitoare. Icoana din mica catapeteasmă, pictată cu măiestrie, m-a fascinat din copilărie, de când mergeam de mână cu bunica spre bisericuța de pe deal. Îi simțeam privirea blândă și nu reușeam să înțeleg cum de mă privește chiar pe mine și îmi inundă sufletul. A fost mereu lângă mine, atât în vremurile bune, cât și în cele mai tulburi. I-am simțit mereu ajutorul și ocrotirea. Sfântă Parascheva, îți mulțu­mesc!” (B. A., Onești).

„Apropierea de ea a crescut în timp, discret, dar a rămas înrădăcinată în suflet”

„Drumul meu alături de Sfânta Cuvioasă Parascheva a început în 2019, pe vremea când eram încă în liceu. Atunci am venit pentru prima dată la Iași, în pelerinaj de ziua ei, fără să știu cât de important avea să devină acest loc pentru mine. În anii care au urmat am revenit de fiecare dată, făcând voluntariat printre pelerini. Am ajuns să o cunosc nu doar prin rugăciune, ci și prin oamenii care veneau la ea cu nădejde, cu dureri, cu recunoștință și cu povești pe care numai Dumnezeu le știe. Dar apropierea mea adevărată de Sfânta Parascheva s-a așezat în timpul facultății. Atunci am început să descopăr cât de prezentă putea fi mijlocirea ei în viața mea. M-a însoțit în anii aceia, la examene, în ne­liniști, și m-a ridicat din frică, ne­siguranță și oboseală. Și fără să îmi dau seama a clădit în mine ceva ce a rămas: o apropiere de Dumnezeu, o liniște și o încredere care sunt nevăzute, dar vii. Ori de câte ori ajung la Iași, simt că trebuie să trec pe la ea. Uneori îi cer, dar de cele mai multe ori simt nevoia doar să îi mulțumesc pentru tot ce a lucrat în viața mea, în taină. Cred că aceasta este frumusețea legăturii mele cu ea: a crescut în timp, discret, dar a rămas înrădăcinată în suflet. Și îi sunt recunoscătoare pentru că, prin ea, am simțit de atâtea ori că Dumnezeu îmi este aproape” (R. A., Bacău).

„La racla Sfintei am simțit bucurie, pace și binecuvântare”

„Am primit-o ocrotitoare pe Sfânta Parascheva odată cu începerea Seminarului Teologic de la Agapia, unde o cinsteam, cântându-i troparul, cu bucurie, zilnic! Primul pelerinaj la Sfânta a fost o experiență deosebită, înmiresmată de mir, busuioc și crizanteme. Deși am așteptat câteva ore la rând pentru închinare, timpul s-a scurs cu ușurință. La racla Sfintei am simțit bucurie, pace și binecuvântare. Din acel an, am continuat să merg la catedrală când aveam ocazia sau pentru a-i cere ajutorul înainte de examenele dificile din timpul studenției, iar acesta nu întârzia să apară. De asemenea, Sfânta ne-a fost sprijin și în viața de familie. În timpul primei sarcini, care mi-a adus câteva provocări medicale, m-a binecuvântat și m-a ocrotit, astfel încât sarcina și nașterea au decurs bine și fără complicații. Pentru familia noastră, Cuvioasa Parascheva rămâne grabnic ajutătoare și un model de viață creștină, iar cu această ocazie îi mulțumim din suflet pentru tot ajutorul minunat pe care ni l-a oferit neîncetat!” (D. G., Hârlău).