Dacă ar fi să Se nască din nou astăzi Hristos, oare lumea noastră cum L-ar primi?

Când S‑a născut Domnul Hristos, acum mai bine de 2.000 de ani, lumea a avut reacții dintre cele mai diverse: romanii, stăpânitori ai țării sfinte, nici nu s‑au sinchisit, în timp ce Irod, regele Iudeii, „a căutat Pruncul ca să‑L omoare” (Mt. 2, 13); arhiereii și cărturarii, deși preocupați cu studiul cărților sfinte și prorociilor despre El, nu L‑au putut identifica, în vreme ce magii L‑au reperat tocmai din îndepărtatele răsărituri și au venit ca să I se închine; con­du­cătorii iudeilor fremătau întru așteptarea unui fals mesia - care să‑i elibereze de romani -, în timp ce îngerii din cer și păstorii I‑au adus Prun­cului Preasfânt neasemuită slavă; gazdele din Betleem I‑au oferit grajdul din peșteră spre naștere, în vreme ce Maica Sfântă și Dreptul Iosif L‑au vegheat, înțelegând că El era Cel ce avea să vină și să mântuiască pe poporul Său.

În timp, urmare Reve­lației Domnului Hristos și învățăturii Sale, unii dintre cei de mai sus s‑au radicalizat. Este cazul romanilor (până la începutul secolului al IV‑lea, când, totuși, creștinismul a devenit religio licita), dar și al conducătorilor poporului iudeu, al fariseilor și al cărturarilor, în timp ce alții L‑au recunoscut de îndată ca Mesia Cel așteptat - adepți de la Răsărit și de la Apus, din interiorul granițelor Imperiului Roman, dar și din afara lui.

Mai apoi, de‑a lungul vremurilor, Mântuitorul Hristos a fost: când primit ca Împărat al Cerului și al pământului (în marile imperii - Roman târziu, Bizantin, Ța-rist -, dar și în cadrul altor forme de guvernare pe care le‑au adoptat popoarele în lume), când persecutat ca simplu lider religios (în imperiile păgâne), „opiu pentru popor” (așa a fost numită religia de către teoreticianul socialismului științific Karl Marx - 1818‑1883, afirmație preluată apoi și de primul conducător al statului sovietic, Vladimir Ilici Lenin - 1870‑1924) (în Imperiul Sovietic și în toți sateliții acestuia) ori „învățător moralist retrograd” (în societățile emancipate, de tip francez, și în societatea postmodernă de astăzi).

Frați creștini,

Oscilarea aceasta în istorie, între un Iisus - Mântuitor pentru unii și impostor pentru alții; între un Hristos - viu și de‑viață‑dătător pentru mulți, și unul „menit să aducă alinare babelor și leneșilor”, potrivit altora (aceasta era forma sub care defăimau religia politrucii comuniști); și între un Învățător autentic al vieții, precum Îl considerăm noi, și un simplu moralist nedemocrat și desuet, după cum Îl cataloghează societatea postdemocratică de astăzi, mi‑a stârnit o întrebare pe care v‑o adresez și eu dumneavoastră la această sărbătoare: dacă ar fi să Se nască din nou, astăzi, Hristos, oare lumea noastră cum L‑ar primi?...

Conducătorii: Cu nepăsarea romanilor de altădată? Cu groaza criminală a lui Irod? Cu aversiunea căpeteniilor iudeilor, sau cu machiavelismul marelui inchizitor din celebra operă a lui Dostoievski?...

Oamenii de vază: Cu buimăceala cărturarilor de acum 2.000 de ani? Cu aroganța fariseilor? Cu triumfalismul saducheilor? Cu oțărârea revoluționarilor francezi sau cu platitudinea discursului politic corect de astăzi?...

Poporul de rând: Cu reti­cența și suspiciunea iudeilor de altădată, sau cu ignoranța ori mirajul superstițiilor și al pretinselor minuni, tot mai generalizate în prezent?...

Cum L‑ar primi, oare, liderii lumii de astăzi, atât de preocupați de frâiele puterii și de resursele planetei și deloc îngrijorați de spiritualitatea acesteia, aflată în declin continuu? Cum L‑ar primi managerii, prea obsedați de marketing și business‑uri de tot soiul pentru a mai putea întrevedea și partea necomercială a realității? Cum L‑ar primi savanții, prea angrenați în explorarea științelor pentru a mai cinsti și pe Făuritorul acestora? Dar bioeticienii, care speră de mult să‑I fi luat locul Creatorului, prin experimentele lor, de multe ori antibiotice (întoarse împotriva vieții adică)? Cum L‑am primi noi, slujitorii Bisericii, răpiți mai curând de un anumit instituționalism decât de jertfelnicia misionară a Apostolilor și sfinților de altădată?...

Cum L‑ar primi tinerii de azi, tot mai vrăjiți de cuceririle tehnologiei și de mirajul inteligenței cibernetice și, pentru aceasta, mai degrabă „cetățeni” ai unei lumi virtuale decât ai celei reale? Dar sforarii și manipulatorii vieții noastre, la gândul că vor fi de­conspirați de Cel ce vede, cu­noaște și plătește sau răsplătește toate? Cum L‑ar primi ferventele militante feministe, aflând că nu este, și El, măcar de gen neutru (în 2015, în Franța a început înregistrarea oficială a pruncilor de genul neutru)? Dar cei pro-păcate împotriva firii, la gândul că și „Noul Născut” ar putea avea aceeași viziune biblică asupra Sodomei și Gomorei (Fc. cap. 19)?... În fine, cum L‑ar primi cei care promovează asiduu imoralizarea și islamizarea Europei, cu scopul vădit de a reseta omul pe alte baze decât cele natural‑divine, doar‑doar se va stinge odată creștinismul acesta plictisitor și fad, după cum îl consideră ei?!...

Dragii mei,

Vrem-nu vrem să credem, suntem conștienți sau nu, Hristos Se naște, de fapt, și astăzi! Și acum! Renaște în fiecare decembrie și, mai bine zis, renaște permanent în inimile noastre, câtă vreme credem cu tărie acest lucru și înțelegem să ne facem cu toții sălaș bun întru întâmpinarea și găzduirea Sa. El revine, de fiecare dată, cu aceeași simplitate și candoare, sperând să găsească în noi doar gesturi și atitudini precum: iubirea Maicii Preasfinte, grija ocrotitoare a bătrânului Iosif, închinarea regală a magilor, cântarea divină a îngerilor și slujirea sfântă a păstorilor. Nimic din celelalte! Nimic profan ori diluat în credințe contrafăcute; nimic pervertit de decadența morală a omului modern și postmodern; nimic deconstruit sau reasamblat de către ideologii reeducării omului pe alte baze decât cele sădite în firea acestuia de Însuși Ziditorul său.

Nimic din toate acestea! Ci să‑L primim, cu toții, pe eternul Prunc Hristos în credința cea adevărată; să‑L iubim cu iubire sfântă și să‑L slujim jertfelnic, pentru că El este Dumnezeul nostru, „afară de El pe altul nu știm”, și numai El poate să mângâie și să mântuiască sufletele noastre, Amin!

† Sebastian
Episcopul Slatinei şi Romanaţilor