Dacă faci altfel decât crezi, cu vremea, ajungi să crezi cum faci

Păcatul este o noţiune religioasă. Nu vorbesc despre păcat, nu pun problema păcatului cei care nu cred în Dumnezeu. Noi, creştinii, trebuie să ştim ce este păcatul. Pentru că dacă este vorba să ne pocăim, ne pocăim de păcate. Ce este păcatul, de fapt? Cei care au făcut Teologia ştiu că în Sfânta Scriptură a Noului Testament, respectiv în Epistola întâi sobornicească a Sfântului Evanghelist Ioan e scris: "Păcatul este călcarea Legii". Iar Părinţii cei duhovniceşti şi cei ce se ocupă cu viaţa duhovnicească precizează: "Păcatul este călcarea Legii lui Dumnezeu cu deplină voinţă şi ştiinţă." Deci ştii ceea ce îţi cere Dumnezeu şi tu nu faci ceea ce-ţi cere Dumnezeu, ci faci ceva împotrivă, atunci eşti călcător de Lege şi faci păcat.

Păcatul are două înfăţişări. O înfăţişare care îi aduce omului vina pentru păcat, deci îl face pe om vinovat înaintea lui Dumnezeu, şi mai are un aspect, anume acela că îl deformează pe om lăuntric. Îl schimbă pe om din om bun în om rău, din om drept în om nedrept, de fapt este ca un fel de boală care îşi pune pecetea pe existenţa omului. Noi trebuie să urmărim două lucruri prin credinţă: să ni se şteargă păcatele, să ni se ierte păcatele, şi pentru aceasta avem pocăinţa şi Sfânta Taină a Pocăinţei pentru iertarea păcatelor; şi în acelaşi timp, să se împuţineze, să se nimicească urmările păcatului din viaţa noastră, să ne înzdrăvenim. Să se înlăture de pe viaţa noastră petele care s-au adăugat prin păcate sau deprinderile cele rele pe care le avem în fiinţa noastră, de pe urma păcatului. Pentru că păcatul, repetându-se, duce la patimă, iar patima este o înrobire. Cuvântul patimă înseamnă, de fapt, boală. Înseamnă ceva străin de fiinţa omenească, înseamnă ceva ce trebuie înlăturat. Şi la aceasta ne ajută Dumnezeu. Noi singuri nu ne putem elibera de răutăţile care s-au adăugat la viaţa noastră. Cel mai grav rezultat al păcatului este că învârtoşează pe om, îl face din credincios necredincios. Cineva spunea că dacă faci altfel decât crezi, cu vremea, ajungi să crezi cum faci. Ţi se schimbă mintea după faptele tale. Gândeşti că eşti pe calea cea bună şi tu nu eşti pe cale bună. Părintele Arsenie avea o vorbă în legătură cu omul care se socoteşte nedreptăţit şi el este de fapt osândit pentru păcatele sale. Zicea că "bobul de grâu se preschimbă în tăciune, iar el, tăciunele, se crede grâu nedreptăţit". Cu alte cuvinte, deşi bobul lui de grâu se preschimbă în tăciune şi nu mai este bob de grâu, el zice că i se spune tăciune fără să fie tăciune. În realitate, eşti tăciune din cer până în pământ şi tu te crezi grâu nedreptăţit. (Părintele Teofil Părăian, Bucuriile credinţei)