Dacă ne-am câştigat aproapele, L-am câştigat şi pe Dumnezeu

Să nu aveţi nici aur, nici arginţi, nici bani în cingătorile voastre; Nici traistă pe drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag; că vrednic este lucrătorul de hrana sa. În orice cetate sau sat veţi intra, cercetaţi cine este în el vrednic şi acolo rămâneţi până ce veţi ieşi. Şi intrând în casă, uraţi-i, zicând: „Pace casei acesteia”. Şi dacă este casa aceea vrednică, vină pacea voastră peste ea. Iar de nu este vrednică, pacea voastră întoarcă-se la voi. Cine nu vă va primi pe voi, nici nu va asculta cuvintele voastre, ieşind din casa sau din cetatea aceea, scuturaţi praful de pe picioarele voastre. Adevărat grăiesc vouă, mai uşor va fi pământului Sodomei şi Gomorei, în ziua judecăţii, decât cetăţii aceleia. Matei 10, 9-15

Când Domnul Iisus Hristos Şi-a ales doisprezece ucenici, această alegere nu a fost una întâmplătoare, ci a răspuns dorinţei lor. Toţi Apostolii au dorit să-L urmeze şi să-I urmeze poruncile. În jurul Său erau mulţi care-L urmau, însă doar asupra celor doisprezece S-a oprit Mântuitorul. Dumnezeu fiind, a privit în inimile lor şi a ştiut felul de a fi al fiecăruia. Erau şi ei oameni cu limite, dar erau animaţi de dorinţa de a sluji lui Dumnezeu. Lipsurile lor au fost plinite prin binecuvântarea divină. Ucenicii sunt pentru noi exemple de devotament şi spirit de sacrificiu. Lor li s-a dat puterea de a binecuvânta casa în care vor fi primiţi şi ascultaţi; noi prin faptele vieții noastre să înmulţim binecuvântarea şi buna înţelegere în familiile noastre. Cuvintele noastre să fie asemeni cuvintelor ucenicilor, să mângâie, să motiveze şi să aducă pace. Sfântul Antonie cel Mare aşa ne învaţă: „Viaţa şi moartea mea depind de ceilalți. Dacă l-am câştigat pe aproapele meu, L-am câștigat şi pe Dumnezeu”.