„Dacă omul nu este în legătură cu Biserica, credinţa sa în Dumnezeu este mincinoasă“
Biserica şi clopotniţa Schitului Cărbuna din judeţul Neamţ, aşezare monahală situată într-un cadru natural deosebit - o plantaţie de stejari seculari, au fost sâmbătă, 3 octombrie 2015, sfinţite de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Locaşul de cult a fost reînfiinţat după anul 2000, cu binecuvântarea Preafericitului Patriarh Daniel, la vremea respectivă Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. În ultimii ani s-au construit aici un corp de chilii cu trapeză, clopotniţă şi agheasmatar, iar biserica a fost pictată. La finalul slujbelor arhiereşti, părintele egumen Elefterie Păduraru a fost hirotesit protosinghel.
Biserica Schitului Cărbuna din judeţul Neamţ, cu hramurile „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt“ şi „Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile, Grigorie şi Ioan“, a fost sâmbătă, 3 octombrie 2015, târnosită. Slujba a fost oficiată de IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Au participat la acest eveniment stareţi de la mănăstirile din zona Neamţului, preoţi de parohie din Arhiepiscopia Iaşilor, precum şi credincioşi din mai multe localităţi ale judeţului. Sfinţirea bisericii a fost urmată de Sfânta Liturghie oficiată în altarul de vară al aşezării monahale.
După citirea Evangheliei, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a rostit cuvântul de învăţătură, în care a vorbit despre trei izvoare care îl fac pe om puternic şi de neclintit - Dumnezeu, familia şi neamul strămoşesc: „În Epistola I către Corinteni, Sfântul Apostol Pavel ne spune: «Fraţilor, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului», cunoscând adevărul că Dumnezeu răsplăteşte pe cei care nădăjduiesc şi se străduiesc întru El. Ce anume îi dă omului tăria la care face referire Sfântul Apostol? Există trei izvoare care îl pot face pe om tare şi neclintit. Acestea sunt Dumnezeu, familia proprie şi neamul în care te-ai născut. Prin aceste izvoare omul este în legătură cu Cerul, cu familia cu care l-a binecuvântat Cerul şi cu picioarele fiinţei sale înfipte adânc în seva neamului, şi nu are cum să se clatine, chiar dacă şuvoaiele şi vânturile vieţii vin peste el. Dacă nu are aceste trei izvoare, chiar dacă are putere şi bani, omul este slab, fiindcă nu are rădăcină, nu-L are pe Dumnezeu, nu are puterea cea de sus. Cele trei izvoare de putere se desăvârşesc şi fiinţează doar dacă sunt înţelese în legătură cu Sfânta Biserică. Dacă omul nu este în legătură cu Biserica, credinţa sa în Dumnezeu este mincinoasă. Dacă omul nu-şi creează familia în duhul Bisericii, cu binecuvântarea Bisericii, legăturile dintre bărbat şi femeie devin legături care nu au consistenţă“.
În cadrul Sfintei Liturghii, părintele ierodiacon Iustinian, vieţuitor al Schitului Cărbuna, a fost hirotonit de IPS Mitropolit Teofan întru ieromonah. La finalul slujbei, părintele stareţ Benedict Sauciuc a dat citire unei copii a hrisovului de sfinţire, act semnat de IPS Mitropolit Teofan şi pus la slujba târnosirii în piciorul Sfintei Mese, după care părintele egumen Elefterie Păduraru, cu lacrimi în ochi, a povestit despre greutăţile, dar şi despre bucuriile sufleteşti pe care le-a simţit în timpul lucrărilor de ridicare şi înfrumuseţare a locaşului de cult. Drept răsplată pentru osteneala depusă, părintele Elefterie Păduraru a fost hirotesit de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei întru protosinghel.
Istoricul Schitului Cărbuna
Cărbuna este un schit sub administrarea Mănăstirii Neamţ, aflându-se la 3 km de aceasta, într-o plantaţie de stejari seculari. Acest nume a fost dat schitului deoarece în zona se făcea cărbune, mangal, dintr-un fag mai deosebit, din care tăciunii ieşeau buni şi puri. În timpul celor două războaie mondiale s-au jertfit în zonă mii de eroi ai neamului românesc, motiv pentru care Cărbuna a devenit un loc pentru rugăciune şi pomenire a acestor eroi. În cimitirul în care au fost îngropaţi aceştia, în anul 1995 s-a construit o troiţă care a fost sfinţită de către Preafericitul Patriarh Daniel, în vremea respectivă Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Biserica cu hramurile „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ şi „Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan“ a fost construită între anii 2001- 2006, din dorinţa părinţilor din Mănăstirea Neamţ, îndrumaţi de părintele stareţ Benedict Sauciuc. Din anul 2002, lucrările de construcţie au fost preluate de către ieromonahul Elefterie Păduraru. Locaşul de cult a fost împodobit cu toate cele necesare pentru a se săvârşi slujbele rânduite unei mănăstiri, în cele mai bune condiţii. Pictura a fost realizată de către pictorul Marian Hulaşu din Buzău, între anii 2005-2010. Mobilierul a fost lucrat de către Ovidiu Ciucă din localitatea Nemţişor, judeţul Neamţ. De asemenea, la intrarea în incinta schitului a fost ridicată, între anii 2011- 2015, o frumoasă clopotniţă, iar în partea de nord a fost construit un agheasmatar, frumos împodobit cu pictură, pentru a se săvârşi sfintele slujbe vara.