Dan Berindei: „Adevărul va putea fi aflat abia de către generaţia următoare de istorici“

Data: 23 Decembrie 2008

Un volum dedicat evenimentelor din decembrie 1989 „Timpul care a învins teama“, un fragment de istorie orală scrisă, realizat sub coordonarea Pusei Roth, a fost lansat, luni, la sediul Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR). Cartea, subintitulată „Martori ai istoriei. Decembrie 1989 - Decembrie 2007“, doreşte să prezinte, potrivit autoarei, mărturii ale „anonimilor istoriei“ referitoare la evenimentele din urmă cu 19 ani. Lucrarea reconstituie atmosfera acelor zile fierbinţi prin intermediul amintirilor, declaraţiilor, mărturiilor unora din cei prezenţi la Bucureşti, Iaşi, Braşov, Cluj, Lugoj, Craiova, Constanţa, Târgovişte, Sibiu. „Apariţia acestui volum reprezintă un omagiu adus postului public de radio la împlinirea a 80 de ani de existenţă, aşezând în prim-plan rolul acestei instituţii în prezentarea marilor evenimente, dintre care unele au schimbat soarta lumii. Printre acestea se înscrie şi Revoluţia română din 1989, eveniment la care oamenii Radioului s-au aflat pe baricada de suflet a informaţiei“, a declarat la lansare preşedintele director-general al instituţiei, Maria Ţoghină. Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu a chemat, cu acest prilej, la „decantarea cu răspundere“ a evenimentelor din urmă cu 19 ani. Un alt fost preşedinte al României, Emil Constantinescu, a afirmat că „avem datoria de a descoperi adevărul despre decembrie 1989 cu condiţia să ne asumăm responsabilitatea lui“. Istoricul Dan Berindei, vicepreşedinte al Academiei Române, a subliniat importanţa Revoluţiei române din 1989 în schimbările produse în România. Istoricul consideră că adevărul despre acele zile va putea fi aflat abia de către generaţia următoare de istorici, care, în opinia sa, „vor aşeza ziua de 22 decembrie 1989 în rândul marilor evenimente ale neamului românesc“. „Sigur, vom încerca, la 20 de ani de la revoluţie, să prezentăm o serie de soluţii, dar dezlegările totale vor mai aştepta“, a mai spus Dan Berindei.