Dar duhovnicesc pentru o parohie din judeţul Prahova
În ziua de pomenire a Sfântului Ioan Rusul, luni, 27 mai, Parohia Poienarii Burchii din Protopopiatul Ploieşti Sud, judeţul Prahova, a primit un fragment din cinstitele moaşte ale sfântului ocrotitor, care va rămâne în tezaurul spiritual al bisericii prahovene spre binecuvântarea credincioşilor.
Darul duhovnicesc a fost oferit comunităţii prahovene de Parohia „Sfântul Apostol Barnaba” din Mitropolia de Limassol, Biserica Ortodoxă a Ciprului.
Programul liturgic organizat de Parohia Poienarii Burchii cu prilejul acestui eveniment istoric a debutat duminică seară, când a fost oficiată slujba Privegherii. În ziua de pomenire a Sfântului Ioan Rusul, un sobor de clerici din care au făcut parte părintele protoiereu Mihăiţă Stroe de la Protopopiatul Ploieşti Sud; părintele protoiereu Mihai Cristian Popescu de la Protopopiatul Sector 2 Capitală, părintele paroh Marius Curelea și alţi slujitori din parohiile învecinate au oficiat slujba Acatistului Sfântului Ioan Rusul, precum şi rânduiala sfinţirii icoanei cu chipul sfântului şi a raclei în care a fost aşezat fragmentul din cinstitele sale moaşte.
În continuare, soborul de preoţi a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohială, cuvântul de învăţătură fiind rostit de părintele protoiereu Mihăiţă Stroe, acesta vorbind credincioşilor prezenţi despre viaţa Sfântului Ioan Rusul, precum şi de binecuvântarea pe care sfinţii o aduc în comunităţile în care sunt prezenţi prin cinstitele lor moaşte.
La final, părintele paroh a mulţumit Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, pentru binecuvântarea primirii sfântului odor, vorbind şi despre binecuvântarea revărsată prin Sfântul Ioan Rusul: „Am fost în anul 2007 la Prokopi. Nu conştientizam atunci că sfântul ni se va descoperi în chip tainic şi minunat în familia noastră. Îl socotim sprijin pentru că ne-a ajutat să dobândim prunci. Deşi doamna preoteasă avea o problemă medicală, cu rugăciunile către sfântul şi prin post, am dobândit pe fiul nostru Teodor Ioan. Astfel, Sfântul Ioan Rusul a intrat în viaţa familiei noastre în chip minunat şi îi suntem recunoscători. Când am aflat că putem primi o părticică din sfintele sale moaşte pentru comunitatea noastră, bucuria a fost enormă şi ne-am străduit, după umila noastră putere, să-l primim aşa cum se cuvine”.