Darul mărturisirii
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 552
„Cuviosul ieroschimonah Ghelasie (Maloviceanu) a fost cel mai mare duhovnic și sihastru al Mănăstirii Cernica din secolul XX. S-a născut în comuna Malovăț Mehedinți și a îmbrățișat viața călugărească în obștea Sfântului Ierarh Calinic la anul 1888. După doi ani a primit schima monahală, iar după alți cinci ani de ascultare s-a învrednicit de darul preoției. Părintele Ghelasie a slujit Sfânta Liturghie cu multă credință și cu lacrimi timp de 20 de ani. Urmând nevoința călugărilor isihaști, și-a ales să petreacă restul vieții în chilie, până la moarte. Timp de încă 20 de ani, acest mare iubitor de liniște s-a rugat ziua și noaptea în chilie și în inima sa, neștiut de nimeni. Aici primea Preacuratele Taine și hrana cea de toate zilele, aici se ostenea cu postul, aici cugeta la Dumnezeu cu lacrimi, aici se împărtășea din bucuria Duhului Sfânt și tot aici spovedea obștea monahilor și pe credincioși. Pentru multa sa osteneală s-a învrednicit de la Dumnezeu de darul cuvântului și al mângâierii, ajungând cel mai iscusit duhovnic al Mănăstirii Cernica. Aproape toți monahii, elevii seminarului, ca și numeroși credincioși din Capitală îl aveau pe Cuviosul Ghelasie de părinte duhovnicesc. Singur Mântuitorul știe câte inimi zdrobite a mângâiat, câte conștiințe apăsate a ușurat, câte lacrimi și dureri a alinat. Părintele Ghelasie nu era aspru la canon, dacă omul înceta a mai face păcatul.
În primăvara anului 1936, o fiică duhovnicească a cerut binecuvântare să meargă la Mormântul Domnului.
– Te binecuvântez - a zis bătrânul - să mergi la Ierusalim și să te rogi și pentru mine! Să știi că acolo te vei călugări, dar când te vei întoarce în țară, pe mine nu mă vei mai afla în viață.
Într-adevăr, la 7 mai 1936, Cuviosul Ghelasie - marele duhovnic al Mănăstirii Cernica - a adormit cu pace, fiind plâns de soborul părinților și de numeroșii săi fii duhovnicești.”
(Cuvinte ale sfinților români, pr. Narcis Stupcanu)