Daruri de 8 martie pentru beneficiarii Căminului de Vârstnici din Sibiu
Departamentul de asistență socială al Arhiepiscopiei Sibiului a organizat de Ziua Internațională a Femeii o vizită la Căminul de Vârstnici din Sibiu. Beneficiarii așezământului au primit produse de patiserie, flori, mărțișoare și felicitări.
Activitatea de 8 martie a fost organizată împreună cu Liceul de Industrie Alimentară „Terezianum” din Sibiu și cu Școala Gimnazială din Cristian, județul Sibiu. Elevii de la liceul sibian au pregătit pentru vârstnici produse de patiserie, pe care le-au oferit împreună cu celelalte daruri și au susținut un moment artistic, din care nu au lipsit poeziile și cântecele dedicate mamei. De asemenea, două eleve de la Școala Gimnazială din localitatea Cristian, coordonate de profesorul de religie și de muzică Ioan Chiș, au susţinut un recital cu melodii tradiționale românești.
„Am transmis astăzi binecuvântarea Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, și i-am bucurat pe vârstnici prin darurile noastre. Sperăm că, plecând de aici cu această încărcare de bucurie din mijlocul lor, vârstnicii să rămână cu prețuirea adusă de noi tuturor, dar în mod special mamelor și doamnelor”, ne-a spus consilierul social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Adrian Roman.
Bucurie și speranță
Vizita tinerilor și a reprezentanților Arhiepiscopiei Sibiului a adus multă bucurie în sufletele bătrânilor îngrijiți în acest așezământ.
„Nu ne putem manifesta decât încântarea. Au fost momente de înălțare spirituală și am avut sentimentul de apartenență la comunitatea sibiană. Apreciem grija Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu, căruia îi mulțumim pentru că știe să marcheze prezența Bisericii în mijlocul comunității de vârstnici la marile momente ale anului. Nu este prima acțiune de care beneficiem, ca urmare a grijii și afecțiunii Înaltpreasfinției Sale. Nu putem spune decât că îi mulțumim deosebit, că suntem încântați și credem că aceste momente sporesc starea de bine, de sănătate, de bucurie și de încântare a beneficiarilor noștri. Le mulțumim mult organizatorilor și le adresăm invitația de a fi mereu prezenți în mijlocul nostru, ori de câte ori este posibil”, ne-a spus directorul Căminului de Vârstnici din Sibiu, Cornelia Rotaru.
Vizitele reprezentanților Departamentului de asistență socială al Arhiepiscopiei Sibiului la Căminul de Vârstnici din oraș sunt o tradiție. Periodic, beneficiarii primesc daruri, asistență religioasă și ajutor din partea eparhiei, iar în viitorul apropiat sunt programate alte activități similare.