Daruri de Crăciun din Episcopia Europei de Nord pentru copiii din România
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a vizitat zilele trecute comunitățile de români din nord-vestul Norvegiei. Ierarhul a spovedit și a împărtășit credincioșii prezenți la Liturghiile săvârșite și a cercetat duhovnicește familiile de români și pe copiii lor, fiind însoțit de preotul Andrei Sofa, se arată pe site-ul eparhiei episcopiascandinavia.se.
Vizita pastoral-misionară a debutat vineri, 13 decembrie 2019, la românii din insula Aukra, iar sâmbătă, 14 decembrie 2019, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie la Molde, încurajându-i pe credincioși să petreacă în trezvie vremea rămasă a Postului Nașterii Domnului.
Duminică, 15 decembrie 2019, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în parohia românească din orașul Aalesund, iar pe credincioși i-a îndemnat la fapte de milostenie pentru aproapele lor.
Plecând de la versetul scripturistic ce a precedat pericopa evanghelică: „Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe rudele tale, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei, la rândul lor, pe tine şi să-ţi fie ca răsplată. Ci, când faci un ospăţ, cheamă pe săraci, pe neputincioşi, pe şchiopi, pe orbi, și fericit vei fi că nu pot să-ţi răsplătească. Căci ţi se va răsplăti la învierea drepţilor (Luca 14, 12-14)”, Preasfinția Sa a reamintit celor prezenți că timpul postului e o vreme a milei trupești și sufletești. Apoi, a făcut o scurtă trecere în revistă a proiectelor caritabile ce s-au desfășurat în eparhia românească din țările scandinave înainte de Crăciun, accentuând îndeosebi grija pentru copiii sărmani concretizată printr-o impresionantă colectă de bunuri și alimente neperisabile ce vor ajunge în aceste zile la părintele Dan Damaschin din Iași, cel care desfășoară o campanie majoră de susținere a peste 6.000 de copii proveniți din medii defavorizate.
Daruri din partea credincioșilor Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord vor primi mai mulți copii sărmani din județele Vaslui și Iași, însă și cei din zona Copșa Mică-Mediaș, județul Sibiu, acolo unde de câțiva ani Episcopia Europei de Nord susține financiar familiile nevoiașe, care în vremea Crăciunului și a colindelor se vor bucura de și mai multă atenție.