Daruri de la români din diaspora pentru familii nevoiașe din Parohia Șotânga

Data: 19 Decembrie 2021

În apropierea sărbătorii Nașterii Domnului, sâmbătă, 18 decembrie 2021, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, la Parohia Șotânga, Protoieria Pucioasa, tineri din comitetul parohial au oferit daruri pentru 20 de familii cu posibilități materiale reduse, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.

Acestea au fost primite de la români din diaspora, afiliați Centrului Bisericesc Român Ortodox din München (CBROM), cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, și au constat din electrocasnice, îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite, dulciuri și jucării.

Rod al generozității și filantropiei românilor din diaspora, aceste daruri arată strânsa lor legătura cu patria mamă, dar și intensificarea faptelor bune, mai ales acum, în Anul omagial al pastorației românilor din afara României.