Daruri de suflet din partea copiilor
În această perioadă premergătoare primăverii, copiii şi tinerii din centrele de tineret ale Episcopiei Caransebeşului participă la ateliere de lucru în cadrul cărora realizează mărţişoare confecţionate prin tehnica rulării hârtiei, numită quilling.
Copiii de la Centrul de Tineret Reşiţa Montană, grupaţi pe două categorii de vârstă: 6-10 ani şi 10-14 ani, iau parte cu mult entuziasm la atelierul de mărţişoare care se desfăşoară de trei ori pe săptămână, după orele de curs.
„Copiii sunt foarte încântaţi să descopere ce lucruri minunate pot realiza cu ajutorul mânuţelor şi al unei fâşii de hârtie. Mărţişoarele realizate de ei sunt dintre cele mai diverse: pornind de la modele clasice de primăvară – ghiocei, floricele, buburuze, până la animăluţe – pui, broscuţe, fluturaşi, sau personaje de desene animate îndrăgite de copii. În acelaşi timp, am căutat să imprimăm un caracter duhovnicesc acestui atelier de creaţie atât prin rugăciunile rostite şi cântate împreună cu copiii la începutul şi la sfârşitul activităţii, cât şi prin realizarea de mărţişoare în formă de cruce, dând astfel mărţişorului un caracter religios. Pe lângă rolul de activitate creatoare şi de formare, atelierul va avea şi o finalitate concretă, astfel că, din fondurile obţinute prin valorificarea acestor mărţişoare, va fi organizată o excursie – pelerinaj pentru copiii din centrul nostru“, a mărturisit Georgiana Ciucur, coordonatoarea Centrului de Tineret Reşiţa Montană.
Printre activităţile de viitor ale centrului se numără, începând cu luna martie, realizarea de către copii a unor icoane din seminţe printr-o tehnică inedită, experimentată pentru prima dată în taberele de creaţie organizate de Episcopia Caransebeşului. Icoanele realizate de copii din seminţe vor fi purtate în cadrul unei procesiuni care se va desfăşura la Catedrala episcopală din Caransebeş, la Duminica Ortodoxiei, în data de 24 martie.
În centrul de la Reşiţa, cei aproximativ 30 de membri, care constituie nucleul de tineri şi copii, participă în prezent şi la cursuri de dans de societate, proiecţii de film şi întâlniri pe diferite teme, sub îndrumarea directă a reprezentanţilor episcopiei, a preoţilor de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ Reşiţa şi a unor cadre didactice voluntare.
Şi la Oraviţa, la Centrul social şi de misiune cu tinerii „Sfânta Muceniţă Ecaterina“, copiii şi tinerii participă la un atelier de mărţişoare realizate prin aceeaşi tehnică. Aici există două nuclee de tineri şi copii care iau parte la această activitate: pe de-o parte, copiii asistaţi social, care primesc zilnic o masă caldă şi desfăşoară activităţi de tip after-school, şi, pe de altă parte, copiii mai mari, care desfăşoară activităţi cu caracter artistic şi duhovnicesc în strânsă legătură cu Parohia „Sfântul Ilie Tesviteanul“ din localitate.
„Prin muncă şi rugăciune am reuşit să realizăm aproximativ 100 de mărţişoare, care au fost achiziţionate de credincioşii parohiei noastre, urmând ca banii strânşi să fie donaţi Asociaţiei «Sfânta Ecaterina» din Oraviţa, care susţine financiar activităţile sociale ale centrului nostru. De asemenea, de 1 martie, toţi membrii centrului, însoţiţi de preot şi cadre didactice, vor merge la azilul de bătrâni din localitate, unde copiii vor împărţi mărţişoare“, a precizat preoteasa Simona Moldovan, coordonatoarea Centrului social şi de misiune cu tinerii „Sfânta Ecaterina“ din Oraviţa.
Activităţile din centrul de la Oraviţa au debutat în toamna anului trecut sub forma unor tabere şi excursii tematice cu copii de ciclu gimnazial şi au fost completate, începând cu luna ianuarie a acestui an, cu oferirea unui prânz şi sprijin în efectuarea temelor pentru 10 copii din clasele primare.
Centrele de misiune cu tinerii de la Reşiţa şi Oraviţa au luat fiinţă în cadrul proiectului „Tineri în Biserică“ al Episcopiei Caransebeşului şi găzduiesc activităţi artistice, culturale şi duhovniceşti dintre cele mai diverse, derulate în scopul aducerii şi menţinerii tinerilor în Biserică. Ele funcţionează în strânsă legătură cu parohiile „Adormirea Maicii Domnului“ din Reşiţa şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“ din Oraviţa, desfăşurându-şi activitatea în spaţii aflate în imediata vecinătate a bisericilor din aceste parohii.
Şi copiii de la Centrul de zi din cadrul Complexului de servicii sociale „Sfântul Vasile cel Mare“ din Caransebeş participă, de asemenea, în fiecare zi de vineri, la un atelier de iniţiere în arta quillingului. În această perioadă, copiii, sub îndrumarea învăţătoarelor din centru, confecţionează mărţişoare, pe care, mai apoi, le vor dărui mamelor şi cadrelor didactice de la şcoală.
„Iniţiativele de Mărţişor ale centrelor de tineret de la Reşiţa şi Oraviţa care funcţionează în tinda Bisericii sunt lăudabile. Pe lângă faptul că aici copiii învaţă lucruri frumoase, centrate pe valori precum binele, comuniunea şi rugăciunea, aceste centre reprezintă adevărate pepiniere duhovniceşti pentru viitorul Bisericii noastre. Iar faptul că fondurile obţinute prin valorificarea muncii acestor copii se întorc în activităţi sociale desfăşurate cu şi pentru copii reprezintă un motiv de bucurie în plus şi ne dă speranţă şi încredere în lucrarea misionară cu tânăra generaţie“, a precizat Mihai Ciucur, inspector pentru activităţi cu tineretul.