Daruri liturgice pentru noua parohie ortodoxă românească din Ljubljana, Slovenia
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a dăruit miercuri, 23 iunie 2021, în Salonul „Sfinților Români” din Reședința Patriarhală, un set complet de Sfinte Vase, Sfânta Evanghelie, veșminte preoțești, cărți de cult și alte obiecte liturgice pentru Parohia Ortodoxă Românească din Ljubljana, Slovenia, nou înființată, cu hramurile „Înălțarea Domnului” și „Sfânta Muceniță Agnia din Roma”.
Parohia a fost înființată prin hotărârea Permanenței Consiliului Național Bisericesc din data de 4 iunie 2021, sub directa jurisdicție a Patriarhiei Române, iar preotul misionar care va asigura asistența religioasă în această comunitate este părintele Pavel Goreanu, slujitor la Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Protoieria Sector 3 Capitală.
În cuvântul rostit cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a apreciat dorința românilor ortodocși din Slovenia de a avea o biserică românească spre zidirea și întărirea sufletească. „Ne-am bucurat că acești credincioși români, destul de numeroși la ora actuală în Slovenia, au conștientizat faptul că în patru sau cinci cimitire din Slovenia se află foarte mulți eroi români care au murit în timpul Primului Război Mondial. De aceea, ei au hotărât ca hramul principal al acestei parohii să fie «Înălțarea Domnului» și au mai adăugat «Sfânta Agnia romana» ca al doilea hram. Deci, ne-am bucurat că au avut această inițiativă, au fost sprijiniți de Ambasada Română de la Ljubljana, dar mai ales pentru că au ales să exprime dorința lor de a avea o parohie și un preot permanent pentru ei, în Anul omagial al pastorației românilor din afara României. Oferim din partea Patriarhiei Române părintelui Pavel Goreanu un set de Sfinte Vase, un veșmânt și toate cărțile de cult necesare pentru această parohie, tipărite la Patriarhia Română. Ne rugăm Preasfintei Treimi și tuturor sfinților să lumineze și să păzească, să ocrotească această parohie, și să fie considerată o lucrare a iubirii Preasfintei Treimi, Care este izvorul de sfințenie și comuniune în viața Bisericii. Este o surpriză plăcută și faptul că o comunitate romano-catolică din Ljubljana, condusă de un preot romano-catolic venit din România, a oferit spațiul pentru această nouă parohie ortodoxă română până când își va construi propria biserică”, a spus Întâistătătorul Bisericii noastre.
De asemenea, Preafericirea Sa a subliniat importanța și necesitatea slujirii în rândul comunităților românești aflate departe de țară pentru păstrarea valorilor creștine. „Dorim părintelui Pavel Goreanu mult ajutor de la Dumnezeu și, desigur, să dezvolte o activitate frumoasă pastorală și, în același timp, bune relații cu ceilalți ortodocși din Slovenia, în special cu Biserica Ortodoxă Sârbă, dar și cu Biserica Romano-Catolică, cu alte comunități creștine, deoarece marea problemă astăzi în Europa este secularizarea. Trebuie să lucrăm împreună pentru păstrarea valorilor creștine bazate pe credința dreaptă și sfântă. Sfântul Sinod are o responsabilitate, nu numai fiecare ierarh pentru eparhia lui, ci toți, împreună, în frunte cu Patriarhia Română, și față de diaspora română. Este un drept și o datorie a noastră morală de a avea grijă de românii de pretutindeni. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să auzim lucruri frumoase și, desigur, să putem găsi un spațiu, ca mai târziu să avem propria noastră biserică. Părinții care au activități la Arhiepiscopia Bucureștilor în confecționarea de veșminte și cei de la Atelierele Patriarhiei Române care au confecționat aceste Sfinte Vase se bucură când ceea ce au muncit dânșii pare a fi un mare folos pentru românii din țară, dar și din afara țării. Îi felicităm pe protosinghelul Joachim Bejenariu, care a confecționat un frumos veșmânt liturgic, și pe arhimandritul Dionisie Constantin, de la Atelierele Patriarhiei Române, care a confecționat aceste Sfinte Vase și Evanghelia, crucile de binecuvântare, cădelnița și candelele. Obiectele au inscripția pe ele că sunt daruri ale Patriarhiei Române pentru această parohie din Slovenia”, a mai spus Preafericirea Sa.
Slujbele se vor săvârși în Biserica „Sfântul Petru” din Ljubljana, Slovenia, lăcaș de cult pus la dispoziția parohiei prin bunăvoința Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Ljubljana.