Daruri oferite de Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Brăila
Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din municipiul Brăila a organizat, în 12 noiembrie 2021, o activitate filantropică pentru familiile celor 30 de copii asistaţi în cadrul Centrului social „Sfântul Vasile cel Mare”, pentru 15 bătrâni şi tineri nevoiaşi, precum şi pentru pacienţii de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Brăila.
Cei 30 de copii care au primit daruri provin din familii cu posibilităţi materiale reduse, monoparentale, unii dintre ei având şi probleme de sănătate. Aceşti copii sunt înscrişi la Şcoala Gimnazială „Nikos Cazantzakis” din Brăila cu care parohia brăileană are un contract de colaborare pentru combaterea abandonului şcolar.
Pe lângă masa caldă oferită zilnic copiilor asistaţi, Centrul social „Sfântul Vasile cel Mare” din cadrul Parohiei „Sfinţii Arhangheli” din Brăila le-a dăruit şi obiecte vestimentare pentru perioada rece care urmează, pachete cu alimente neperisabile, produse de igienă, pături şi lenjerii pentru paturi. După ce darurile au fost pregătite de angajaţii şi voluntarii cantinei, acestea au fost oferite beneficiarilor, fie la sediul cantinei, fie acasă la cei aflaţi în imposibilitatea de a se deplasa pentru a primi hrana, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.
Tot cu această ocazie, preotul paroh Victor Ţugui împreună cu preotul Ciprian Duca, coordonatorul centrului social, şi câţiva voluntari de la această parohie brăileană au vizitat şi 15 bătrâni şi tineri nevoiaşi pentru a le oferi pachete cu alimente de bază, pături şi lenjerii, procurate special pentru ei. De asemenea, de dragoste şi dărnicia acestei parohii brăilene s-au bucurat şi pacienţii internaţi la Spitalul de Pneumoftiziologie din Brăila, care au primit o masă caldă, materiale de igienă şi alte produse necesare îngrijirii.
Valoarea darurile oferite de parohia brăileană prin această activitate filantropică este de 10.500 de lei. De la începutul perioadei de epidemie din ţara noastră şi până în prezent, Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Brăila a oferit semenilor nevoiaşi ajutoare în valoare de 165.000 de lei.