Daruri pentru 250 de copii din Eparhia Buzăului și Vrancei

Un articol de: Pr. Dragoș Olteanu - 05 Iunie 2020

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, 1 iunie, Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a oferit cărți, căpșuni și dulciuri la 250 de copii din opt sate. Fiecare copil a primit un pachet de cărți din literatura română și universală, o caserolă mare de căpșuni și mai multe prăjituri și bomboane de ciocolată.

Asociația Femeilor Ortodoxe a realizat această acțiune în intervalul 29 mai – 2 iunie 2020, cu sprijinul financiar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, dar și al membrilor Asociației „Platforma Civică Împreună”, care de doi ani desfășoară acest gen de activități în mai multe județe ale țării.

La nivelul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, Asociația Femeilor Ortodoxe numără 8.000 de membre, iar acțiunile pe care le realizează se circumscriu scopului statutar subsumat misiunii de renaștere spirituală și de conștientizare a nevoii de ajutorare a semenilor.