Daruri pentru beneficiarii unui centru din Târgoviște
Centrul de zi pentru copii cu dizabilități din cadrul Direcției de Asistență Socială Târgoviște a primit de curând, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, din partea Eparhiei Târ-goviștei, daruri pentru cei 70 de beneficiari cu vârste între 6 și 18 ani.
Această activitate social-filantropică, desfășurată în apropierea sărbătorii Învierii Domnului, se constituie într-o mărturie de solidaritate și comuniune creștină, ne-a transmis Biroul de presă al Eparhiei Târgoviștei.