Daruri pentru copii cu dizabilităţi

Data: 27 Aprilie 2016

Parohia Şerban Vodă, Protoieria Sector 4 Capitală, în colaborare cu Liga Tineretului Creştin Ortodox Român (LTCOR), filiala sector 4 Capitală, au desfăşurat proiectul social-filantropic „Dăruind vei dobândi”. „Tinerii Departamentului de tineret de la Parohia Şerban Vodă, în colaborare cu tinerii de la LTCOR, filiala sector 4, şi membri ai Serviciului social de la Parohia Şerban Vodă, coordonat de Ioana Rusu, au oferit produse alimentare, de igienă, jucării şi haine copiilor cu dizabilităţi aflaţi în grija Centrului «Sfânta Margareta şi Sfântul Nicolae» din sectorul 2 al Capitalei. Parohia Şerban Vodă a oferit şi un ajutor financiar pentru achiziţionarea celor necesare la pregătirea mesei de Sfintele Paşti. Proiectul se înscrie în programul pentru tineret al Arhiepiscopiei Bucureştilor: «Tinerii - solidari în faţa suferinţei». Totodată, de praznicul Sfintelor Paşti, toţi asistaţii social aflaţi în evidenţa Serviciului social al parohiei vor primi la domiciliu un pachet cu alimente”, a precizat diac. Cristian Filiuţă, slujitor la Parohia Şerban Vodă şi vicepreşedinte LTCOR, filiala sector 4 Capitală.