Daruri pentru copiii angajaţilor Centrului eparhial Iaşi
Copiii angajaţilor Centrului eparhial Iaşi, alături de părinţii lor, s-au întâlnit ieri cu Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Întâlnirea a avut loc în Sala "Dr. Iustin Moisescu" a Centrului eparhial Iaşi. Înalt Preasfinţitul Teofan a adresat un cuvânt de binecuvântare în care a remarcat că efortul pe care îl depun angajaţii Centrului eparhial Iaşi "aduce după sine jertfă, implicare, competenţe, bucurii şi ispite". "Rolul meu, înconjurat de dumneavoastră aici, este acela de a-i ajuta pe oamenii din Moldova să se apropie mai mult de Dumnezeu. Scopul nostru este acela de a-L mărturisi pe Domnul Hristos în faţa lumii", a spus IPS Părinte Mitropolit Teofan. A urmat un concert de colinde susţinut de Corul "Altarul" al Catedralei mitropolitane din Iaşi. Copiii angajaţilor au primit apoi daruri din partea Centrului eparhial Iaşi. (C. Ciofu)