Daruri pentru copiii de la Complexul de servicii „Prichindelul” din Sibiu
Cei 50 de copii îngrijiți la cele trei centre ale Complexului de servicii „Prichindelul” din Sibiu au primit vineri, 7 decembrie, vizita Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Ierarhul le-a oferit daruri celor mici și i-a binecuvântat alături de personalul de îngrijire din instituție.
Ierarhul a fost însoțit de reprezentanții Departamentului de asistență socială al Arhiepiscopiei Sibiului care le-au pregătit micuților daruri de sărbători constând în pachete cu dulciuri, jucării, sucuri și alimente. Copiii au pregătit pentru această vizită un program de poezii și colinde, mulțumind astfel oaspeților pentru că și în acest an au venit să le aducă daruri și binecuvântare. Un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu au cântat mai multe colinde la finalul serbării pregătite pentru acest moment.
În cuvântul său, IPS Mitropolit Laurențiu i-a felicitat pe copii și pe cei care îi îngrijesc pentru serbarea pregătită și i-a asigurat pe toți de grija permanentă a Arhiepiscopiei Sibiului pentru ca cei mici să primească în permanență atenția necesară din partea preoților și nu numai.
„Suntem copleșiți și emoționați și vreau să-mi exprim un dublu sentiment. Întâi de toate dragostea și prețuirea față de copilașii aceștia. Ieri l-am sărbătorit pe Sfântul Nicolae, care a iubit mult copiii. Se apropie Crăciunul și ne amintim că Fiul lui Dumnezeu a venit în lume ca un Prunc, născându-Se în peștera Betleemului. Apoi, avem o prețuire puternică față de dumneavoastră, care sunteți părinții acestor copii. Faceți un lucru pe care noi toți, în parte, ar trebui să-l facem. V-a ales Dumnezeu și sunteți puși aici, ca în aceste cazuri extraordinare, pentru cazurile deosebite din familii, să interveniți. Noi vă suntem parteneri și nu venim doar din an în an, ci mereu suntem împreună și vă rugăm să cereți de la noi intervenții acolo unde aveți nevoie”, a spus ierarhul.
Între Arhiepiscopia Sibiului și Complexul „Prichindelul” din Sibiu există de ani buni o strânsă colaborare pentru ca beneficiarii din cele trei centre să primească periodic ajutor și asistență religioasă.
„Am avut din nou un moment de bucurie, pe care o împărtășim cu Înaltpreasfinția Sa de ani de zile, pentru că prezența sa în această instituție este constantă. Ne-a creat sentimentul că aparținem cuiva, că cineva este alături de noi în fiecare moment, că cineva se gândește și la acești copii și îi mulțumim Înaltpreasfinției Sale pentru că este alături de copiii noștri. A fost o bucurie atât pentru noi, echipa Complexului «Prichindelul», dar bucuria a fost mai mare pentru copiii din cele trei centre ale Complexului nostru, pentru mamele din Centrul maternal, pentru micuții din Centrul pentru copiii abuzați, neglijați și exploatați și pentru cei din Centrul pentru copii cu dizabilități”, ne-a spus Onoriu Moldovan, directorul Complexul „Prichindelul”.
Reprezentanții Departamentului de asistență socială al Arhiepiscopiei Sibiului împreună cu reprezentanți ai Centrul de instruire pentru Comunicații și Informatică „Decebal” din Sibiu vor vizita și în perioada următoare pe copiii de la Complexul „Prichindelul”, pentru a-i colinda, a le aduce copiilor daruri de Crăciun și a le oferi momente de bucurie în prag de sfinte sărbători.