Daruri pentru copiii defavorizați din Scoreiu, Colun și Sărata, Sibiu
15 elevi de la Școala Gimnazială Scoreiu, județul Sibiu, îndrumați de profesorul de religie Florin Lac și de alte cadre didactice din cadrul unității de învățământ, au oferit 20 de pachete copiilor din familii nevoiașe din satele Colun, Scoreiu și Sărata. Activitatea filantropică a fost sprijinită de Parohia Scoreiu și a fost posibilă datorită implicării elevilor care au organizat o colectă pentru a cumpăra darurile de sărbători pentru semenii lor care nu se bucură de aceleași condiții de trai în familie.
„Cutiile oferite copiilor conțin dulciuri, jucării, hăinuțe și rechizite. Elevii noștri au pregătit colinde pentru a aduce vestea cea bună și acestor familii defavorizate și credem că am adus o bucurie acestor copii în prag de sfinte sărbători. Le mulțumim elevilor noștri pentru dărnicie și implicare, precum și cadrelor didactice și Parohiei Scoreiu care ne-au fost alături în acest proiect”, ne-a spus prof.