Daruri pentru copiii din estul Elveţiei şi vestul Austriei

Data: 07 Decembrie 2010

Ca şi în anii trecuti, Moş Nicolae a poposit în mijlocul copiilor din estul Elveţiei şi vestul Austriei. Duminică, 5 decembrie, în ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae, începând cu ora 11:00, a fost săvârşită sfânta şi dumnezeiasca Liturghie în Biserica "Sfântul Lucian" (St. Luzi Kirche) din oraşul Chur. La finalul Sfintei Liturghii, copiii Parohiei "Sfânta Cuvioasă Parascheva" l-au întâmpinat pentru a 6-a oară pe Moş Nicolae cu colinde şi poezii religioase, iar Moşul le-a dăruit cadouri.

În seara aceleiaşi zile, a fost săvârşită slujba Vecerniei în biserica evanghelică din Feldkirch pentru membrii comunităţii ortodoxe româneşti "Naşterea Domnului" din landul austriac Vorarlberg (vestul Austriei). După slujba de cinstire a marelui ierarh din Mira Lichiei, părintele paroh Alexandru Nan a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a evocat cele mai importante evenimente din viaţa sfântului şi a amintit câteva dintre minunile săvârşite de către marele ierarh, atât de drag copiilor. După acest moment, copiii parohiei l-au întâmpinat pe Moş Nicolae cu colinde şi poezii religioase, cântate sau rostite în limbile română şi germană. Copiii, dar şi părinţii lor, s-au bucurat împreună de această zi binecuvântată şi L-au preamărit pe Dumnezeu întru sfinţii Săi.