Daruri pentru copiii dintr‑o parohie prahoveană

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 20 Decembrie 2024

100 de copii din Parohia Izvoarele, Protoieria Vălenii de Munte, judeţul Prahova, au primit marţi, 17 decembrie, s‑au adunat în biserica aşezată sub ocrotirea Maicii Domnului şi au primit daruri din partea colaboratorilor apropiaţi, care sprijină constant activitatea unităţii de cult.

Părintele paroh Iulian Grigore a transmis mulţumiri tuturor celor care s‑au implicat pentru a aduce o bucurie celor mici înainte de sărbătoarea Naşterii Domnului: „Îi dăm slavă lui Dumnezeu pentru c‑am primit ajutor și‑n acest an, astfel încât să putem pregăti pachete cu cele necesare mai multor copii din parohie. Le mulțumim celor implicați și ne rugăm să fie răsplătiți, la rândul lor, cu daruri cerești!”

Comunitatea parohială din localitatea Izvoarele organizează regulat activităţi cu şi pentru copiii din localitate, mai ales în preajma marilor sărbători. Anul acesta, în Postul Naşterii Domnului, parohia a organizat mai multe ateliere de creaţie pentru cei mici, precum şi evenimente culturale, prin care copiii au adus părinţilor şi bunicilor vestea bună a Înomenirii Fiului lui Dumnezeu.