Daruri pentru elevii dintr‑o parohie dâmbovițeană

Data: 20 Aprilie 2023

90 de elevi din cadrul Parohiei Jugureni, Protoieria Găești, județul Dâmbovița, au primit cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului, luni, 17 aprilie, treninguri și tricouri noi în valoare de peste 7.000 de lei. Acestea au fost oferite, în biserică, de către pr. paroh Cristian Bîrlog, împreună cu profesori de la școala din localitate.

Darurile au fost achiziționate de parohie, alături de profesorii școlii și prin contribuția generoasă a unor oameni impresionați de activitățile anterioare, ne-a transmis Biroul de presă al Eparhiei Târgoviștei.