Daruri pentru enoriaşii parohiei Bocniţa
În parohia Bocniţa - Sineşti, Protopopiatul Iaşi 1, a avut loc, în perioada 28-30 martie, acţiunea filantropică "Samarineanul cel milostiv". Astfel, 60 de enoriaşi cu o situaţie materială precară au primit daruri constând în alimente şi îmbrăcăminte. Acest proiect a fost iniţiat de părintele paroh Stelian Sandovici, având sprijinul domnului Doru Bambu din Iaşi. Oamenii au primit cu bucurie pachetele, care au fost oferite după slujbele oficiate în această săptămână în biserica parohială, ocrotită de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. "Scopul acestei acţiuni filantropice a fost acela de a-i ajuta pe cei nevoiaşi, mai ales acum, în perioada Postului Mare, când avem datoria cu toţii de a face milostenie. Astfel de acţiuni au loc în mai multe perioade ale anului, în special în posturi şi la marile sărbători. O atenţie deosebită este acordată persoanelor vârstnice sau care nu se pot deplasa. Aceştia sunt vizitaţi în posturile de peste an pentru a fi spovediţi şi împărtăşiţi. Cu acest prilej, ei primesc un pachet cu alimente din partea parohiei noastre", a spus pr. paroh Stelian Sandovici. Biserica parohiei Bocniţa - Sineşti, a cărei construcţie a început în anul 1993, se află în stadiul de pictură. De asemenea, în ultimii patru ani, de când parohia este păstorită de pr. Stelian Sandovici, au fost realizate lucrări la casa parohială şi la amenajarea curţii sfântului lăcaş. (C. Ciofu)