Daruri pentru familii cu mulţi copii în întreţinere
Săptămâna aceasta, Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor a adus bucurie pentru cinci familii cu peste opt copii din Protopopiatul 3 Iaşi, într-un program social, filantropic şi misionar desfăşurat împreună cu Biroul de asistenţă socială al Centrului eparhial. Proiectul are ca obiectiv oferirea de jertfă persoanelor şi familiilor defavorizate şi pomenirea după datina creştinească a sufletelor ierarhilor care au păstorit ca mitropoliţi ai Moldovei şi Bucovinei de la începuturile eparhiei şi până în vremurile noastre.
Departamentul Pro Vita a fost implicat în această primă etapă, care are în vedere pomenirea mitropoliţilor Moldovei înmormântaţi în incinta Catedralei Mitropolitane din Iaşi, şi anume: mitropoliţii Iosif Naniescu, Gavriil Callimachi, Iacob Stamati, Meletie Lefter, Sebastian Rusan şi Veniamin Costachi.
„Am primit suma de 5.000 lei din fondul Mitopoliţii Moldovei al Arhipiscopiei Iaşilor. Programul Familia are în grijă peste 100 de familii care au în întreţinere peste opt copii, iar din acestea am ales cinci familii din Protopopiatul 3 Iaşi pentru care am cumpărat rechizite şi alimente de bază. Şi noi şi voluntarii noştri ne-am bucurat să ne implicăm într-o astfel de campanie, cu atât mai mult cu cât aceşti copii vor avea asigurate pentru o perioadă bună de timp necesarul de materiale pentru studiu, dar şi alimente suficiente pentru întreaga familie“, a declarat Sorina Hîngănescu, referent al Departamentului Pro Vita şi coordonator al Programului de solidaritate pentru familia cu mulţi copii „Sfântul Stelian“.
Ajutorul a fost binevenit cu atât mai mult cu cât este început de an şcolar, iar pachetele cu rechizite au fost consistente pentru fiecare copil înscris în sistemul de învăţământ. În ceea ce priveşte alimentele, s-a urmărit ca fiecare familie să primească un pachet generos de alimente de bază care să le asigure hrana pentru a mai lungă perioadă de timp.
Programul de solidaritate pentru familia cu mulţi copii - „Sfântul Stelian“ este un proiect al Departamentului Pro Vita prin care sunt susţinute şi promovate 110 familii cu peste 8 copii din Arhiepiscopia Iaşilor. Principalele forme de ajutor oferite sunt: burse de studii lunare pentru copiii care au rezultate bune la învăţătură şi sunt dornici să-şi continue parcursul educaţional, organizarea întâlnirilor de vară, pachete umanitare oferite cu ocazia Naşterii şi Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, ajutor medical şi sprijin în funcţie de necesităţile urgente ale fiecărei familii.
Pro Vita Iaşi este un departament al Sectorului de misiune din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, care funcţionează din anul 2011 şi are ca misiune salvarea, protejarea şi îmbunătăţirea vieţii. Proiectele principale se concentrează în jurul informării şi consilierii tinerilor, ajutorarea femeilor însărcinate aflate în dificultate, salvarea copiilor de la avort şi sprijinirea familiilor cu mulţi copii. Mai multe detalii puteţi găsi pe www.provitaiasi.ro şi la numărul verde 0800.800.116, disponibil 24 din 24 de ore pentru femeile sau familiile care se confruntă cu o sarcină neaşteptată şi au nevoie de sprijin.