Daruri pentru femei asistate social, la Sibiu

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 08 Martie 2019

Departamentul de asistență socială al Arhiepiscopiei Sibiului a oferit joi, 7 martie, daruri pentru 15 femei din oraș, beneficiare ale programelor de ajutorare desfășurate de eparhie prin departamentul menționat și Asociația „Filantropia Ortodoxă” Sibiu.

Proiectul prin care cele 15 femei au primit pachete cu alimente și produse de igienă și flori s-a intitulat „Daruri din suflet de copil” și a fost implementat în parteneriat cu Grădinița „Sfântul Dimitrie” a Arhiepiscopiei Sibiului. Darurile au fost oferite la sediul Departamentului de asis­tență socială al eparhiei, în sala de festivități a grădiniței, ins­tituție care funcționează în același imobil.

Preșcolarii au pregătit un moment artistic pentru întâlnirea lor cu cele 15 femei beneficiare, au confecționat felicitări și mărțișoare pe care le-au oferit la final invitatelor. Pentru efortul și implicarea lor, copiii au primit dulciuri din partea organizatorilor.

„Ne-am gândit acum, la venirea primăverii, cu ocazia sărbătoririi Zilei Femeii, dar și cu gândul la sărbătoarea Bunei Vestiri, să le oferim unora dintre mamele care sunt beneficiare ale serviciilor oferite de Departamentul nostru, un alt cadru în care să le dăruim câte ceva, o întâlnire care să fie și un moment în care apropierea de ele să le îm­bogățească și pe ele, dar și pe noi, la fel și pentru copiii de la grădiniță implicați în acest proiect. Le-am oferit doamnelor pachete cu alimente, produse de cosmetică, produse care să le bucure și care să fie potrivite unei mame și unei femei”, ne-a spus consilierul social al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Adrian Roman.

Ajutor și binecuvântare

Cele 15 beneficiare au primit binecuvântare și au fost încurajate să treacă prin momentele grele din viața lor cu credință și curaj.

„Aceste persoane primesc în timpul anului ajutor constant din partea noastră. Unele dintre ele sunt incluse în Proiectul «Masa pe roți», proiect licențiat al Asociației «Filantropia Ortodoxă» a Arhiepiscopiei Sibiului, alte persoane prin «Masa Bucuriei» sau prin alte parteneriate care ne ajută să le oferim sprijin potrivit pentru nevoile lor zilnice. Sunt 15 beneficiare astăzi, dar noi avem în atenția noastră mult mai multe persoane, iar astăzi am ales aceste doamne special pentru proiectul «Daruri din suflet de copil»”, ne-a mai spus părintele Adrian Roman.

Asociația „Filantropia Ortodoxă” Sibiu derulează proiectul social „Masa pe roți” în municipiul Sibiu, în cadrul căruia persoane vârstnice, cu posibilități materiale reduse, bolnave sau fără aparțină­tori, primesc o masă caldă. Proiectul „Masa pe roți” este licențiat pe toate standardele și aprobat de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, iar hrana este adusă la domiciliul beneficiarilor de reprezentanți ai asociației.

Prin programul național „Masa Bucuriei” se oferă produse alimentare şi nealimentare, unităţilor furnizoare de servicii sociale care funcţionează în eparhiile din cadrul Patriarhiei Române, pentru a ajuta persoanele aflate în stare de dificultate. În Arhiepiscopia Sibiului alimentele primite prin Programul „Masa Bucuriei” sunt distribuite la cantine sociale, centre de zi şi alte aşezăminte sau centre furnizoare de servicii sociale.

Departamentul de asistență socială al Arhiepiscopiei Sibiului organizează în preajma zilei de 8 martie și alte activități sociale, filantropice și culturale dedicate mamelor și bunicilor aflate în grija instituțiilor de ocrotire din Sibiu.