Daruri pentru mamele din Spitalul de Pediatrie Piatra Neamţ
Membrii Asociaţiei Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Piatra Neamţ au participat marţi, 20 decembrie 2011, la un concert de colinde susţinut la Spitalul de Pediatrie din Piatra Neamţ. Tinerii atoreni, îndrumaţi de pr. Nicolae Nicău, coordonatorul ATOR Piatra Neamţ, şi de pr. Iustin Rotaru, au oferit cu acest prilej daruri mamelor internate în spital. După cum ne-a relatat pr. Iustin Rotaru, fondurile au fost strânse de membrii ATOR - filiala Piatra Neamţ de la concertele pe care le-au susţinut în această lună.