Daruri pentru nevoiaşii de la Protoieria I Capitală
Protoieria I Capitală organizează astăzi acţiunea filantropică "Moş Crăciun în mijlocul familiei", prin care 60 de familii nevoiaşe, aflate în evidenţele Biroului de Asistenţă Socială al Protoieriei, vor primi daruri de sărbători. Acţiunea are loc la Parohia Spirea Nouă din Capitală şi va cuprinde şi un program artistic susţinut de colindători. Potrivit coordonatorilor proiectului, asistenţii sociali Violeta Barac şi Andreea Leru, proiectul îşi propune să aducă bucurie şi nădejde în sufletele celor mari şi celor mici cu ocazia sfintei sărbători a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Coordonatorii proiectului îşi doresc să transmită şi să se păstreze credinţa creştină şi tradiţiile româneşti şi să stabilească o relaţie de comuniune între nevoiaşi, stimulându-i să participe activ la viaţa Bisericii. Fiecare pachet va conţine produse în valoare de 50 de lei. (Silviu Dascălu)