Daruri pentru nevoiaşii din localitatea Pechea, judeţul Galaţi
În Protopopiatul Covurlui a avut loc luni, 27 martie, o activitate misionară şi social-filantropică îndreptată către persoanele fără adăpost asistate în cadrul Centrului Medico-Social din localitatea Pechea, județul Galați. După ce darurile au fost pregătite la sediul Protoieriei Covurlui de preoţii şi voluntarii implicaţi în organizarea şi desfăşurarea acestei acţiuni, acestea au fost transportate la sediul Centrului Medico-Social, unde au fost preluate de reprezentanţii instituţiei beneficiare şi distribuite potrivit nevoilor curente.
Prin contribuţia materială a parohiilor din cuprinsul Protopopiatului Covurlui, această unitate medico-socială a primit 25 de saltele pentru paturi, iar cei 80 de asistaţi, mulţi dintre ei cu probleme de sănătate şi cu deficienţe fizice, au primit cărţi de rugăciune, iconiţe şi revista eparhială „Călăuză ortodoxă”.
Înainte de a fi oferite darurile, protoiereul de Covurlui împreună cu ceilalţi clerici participanţi la eveniment au săvârşit o slujbă de mulţumire şi au rostit rugăciuni speciale pentru sănătatea şi ocrotirea cadrelor medicale şi nevoiaşilor asistaţi aici.
Valoarea ajutoarelor acordate prin această activitate a fost de 9.000 de lei.