Daruri pentru pacienți și personalul medical, la Brașov
Voluntarii Asociației „Sfântul Ierarh Luca al Crimeei” din Brașov, împreună cu părintele Ciprian Nistor, coordonatorul lor, au împărțit daruri pacienților și personalului de la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Brașov și de la Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov.
Voluntarii Asociației „Sfântul Ierarh Luca al Crimeei” din Brașov au împărțit vineri, 1 martie, mărțișoare și flori întregului personal medical de la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Brașov, iar în data de 2 martie, sâmbătă, au împărțit pachete cu alimente, flori și mărțișoare personalului medical și pacienților internați la Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov.
Tot în această zi, voluntarii au continuat vizita la pacienții Compartimentului de Îngrijiri Paliative al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie, cu care asociația are un acord de parteneriat și desfășoară o activitate săptămânală susținută.
„Toate mărțișoarele oferite pacienților și personalului medical au fost lucrate manual de câțiva voluntari, iar pachetele oferite bolnavilor au fost însuflețite și de o mângâiere sufletească”, a spus părintele Ciprian Nistor.
În mijlocul voluntarilor s-au aflat preoții slujitori ai celor două Spitale, părintele Cosmin Irimie de la Secția de Oncologie a Spitalului Județean, părintele Bogdan Brânzea de la Spitalul de Pneumoftiziologie actualmente, și asistent medical, precum și Sergiu Hodaș, coordonator al activităților de tineret din cadrul Protopopiatului Ortodox Brașov.
La final, părintele Ciprian Nistor, coordonatorul Asociației „Sfântul Ierarh Luca al Crimeei” din Brașov a împărțit iconițe și acatiste cu cei doi sfinți ocrotitori ai capelei, Sfântul Ierarh Luca al Crimeei și Sfântul Ierarh Andrei Șaguna.
Mobilă pentru o familie nevoiașă
La începutul primăverii, o familie nevoiașă din Brașov a primit daruri de la o familie stabilită în străinătate, care a dorit să își doneze mobila rămasă în România. Voluntarii Asociației „Sfântul Ierarh Luca al Crimeei”, împreună cu părintele Ciprian Nistor, au transportat mobila la destinatari.
„Dăm slavă Bunului Dumnezeu pentru toate, mai ales pentru faptul că ne trimite la momentele potrivite oameni cu inimi mari, care înțeleg că sporirea în credință se face prin faptă. Iubirea nu este completă dacă nu este și jertfelnică. Nu avem încă un număr constant de voluntari, doar câțiva tineri la care apelăm de fiecare dată și care vin regulat și la slujbele din capela noastră, însă cel mai important lucru este că, atunci când căutăm, îi și aflăm și împreună încercăm să facem lucruri frumoase”, a spus pr. Ciprian Nistor.