Daruri pentru persoane defavorizate din Protoieria Oneşti

Un articol de: Silviu Dascălu - 03 Iunie 2020

Câteva sute de familii din Oituz, judeţul Bacău, beneficiare ale serviciilor Asociaţiei „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare”-Hârja, au primit zilele trecute daruri din partea Fundaţiei „Împreună pentru Solidaritate Socială” din Săvineşti, Neamţ, intermedierea donaţiei fiind făcută de prefectul judeţului Bacău, Liviu Miroşeanu. 

Donaţia a fost făcută vineri, 29 mai, când prefectul judeţului Bacău s-a întâlnit la Oneşti cu părintele protopop Ioan Bârgăoanu şi a oferit 1.000 de pizza congelate pentru persoanele defavorizate din protoierie.

„Am constatat că spiritul filantropic începe să prindă rădăcini tot mai adânci în rândul românilor. Avem totală încredere în colaboratorii noștri și suntem astăzi, aici, pentru a găsi împreună noi direcții de acțiune. Protopopiatul Onești, din cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, condus de părintele protopop Ioan Bârgăoanu, și Asociația «Ștefan cel Mare» din Hârja, condusă de părintele Ilarion Mâță, sunt doi dintre partenerii noștri stabili din domeniul social. Am fost impresionat de dotări și de gradul de implicare în comunitate de care echipele de aici dau dovadă. Avem câteva idei pe care sperăm să le concretizăm și pe care o să le aducem la cunoștința publicului pe măsură ce ele se vor materializa, pentru că este bine să lăsăm întâi faptele să vorbească“, a declarat Liviu Miroșeanu, prefectul județului Bacău.