Daruri pentru persoanele defavorizate din comuna Brădeni, județul Sibiu

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 28 Septembrie 2017

Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul de asistență socială și Asociația „Humanitare Hilfe” din cadrul Crucii Roșii Bavaria, filiala Neuburg-Schrobenhausen, Germania, au oferit recent ajutoare persoanelor devaforizate din satele Brădeni și Țeline, comuna Brădeni, județul Sibiu.

Departamentul de asistență socială din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului a fost reprezentat de inspectorul social, pr. Tiberiu Kiss, și referentul Ioan Miu, iar asociația germană a fost reprezentată de Rodica Leporda. Alături de cele două instituții a fost și Primăria Brădeni, reprezentată de primarul Liviu Modoi.

Grupul țintă al activității filantropice a fost format din preșcolarii și elevii din satele menționate, persoanele de etnie rromă, persoanele defavorizate social și cele cu dizabilități. Aceștia au primit peste 2000 de produse alimentare, 300 de haine noi de toamnă-iarnă, jucării, peste 3000 de kilograme de haine second-hand, precum și aparatură tehnico-medicală pentru persoanele cu dizabilități. Pe lângă darurile primite, persoanele cu dizabilităţi au primit asistență religioasă din partea preotului Tiberiu Kiss.

„Localitățile de pe Valea Hârtibaciului se află de mult timp în atenţia Departamentului de asistenţă socială din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului. Am fost prezenți astăzi în localitățile Brădeni și Țeline unde am adus și noi o picătură de dragoste frățească semenilor noștri, greu încercați de problemele vieții acesteia. Am transmis întregii comunități binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu, iar pe cei bolnavi i-am încurajat să aibă credinţă puternică în ajutorul pe care Dumnezeu îl oferă oamenilor încercaţi de astfel de neputinţe. Ne bucurăm de o foarte bună colaborare și cu domnul primar Liviu Modoi, căruia îi cunoaștem calitățile și abilitățile în ceea ce privește activitatea socială”, ne-a spus pr. Tiberius Kiss.

Provocări sociale

Ajutoarele oferite de ins­tituțiile amintite au fost mai mult decât binevenite în co­munitățile din cele două sate sibiene, unde se încearcă de mai mult timp găsirea unor soluții pentru rezolvarea problemelor de ordin social.

„Mulțumim Departamentului de asistență socială al Arhiepiscopiei Sibiului, Crucii Roşii Bavareze, filiala Neuburg-Schrobenhausen, pentru implicarea în această activitate socială prin care au fost vizați copii, familiile cu mulți copii, dar și persoanele cu handicap din localitățile Brădeni și Țeline. Populația comunei este în general săracă și problemele sociale pe care le întâmpinăm sunt multiple. Ne-am bucurat cu toții, de la mic la mare, de acestă binecuvântată zi”, ne-a spus primarul Liviu Modoi.  

Asociația „Humanitare Hilfe” din cadrul Crucii Roșii Bavaria, filiala Neuburg-Schrobenhausen, Germania, desfășoară activități în România încă din anul 1990. În Sibiu, asociația este prezentă din anul 2007 și are o colaborare cu Forumul German. În cadrul activității din comuna Brădeni, reprezentanta asociației, medicul Rodica Leporda, a vizitat mai multe persoane cu dizabilități, cărora li se vor oferi în viitorul apropiat alte aparate medicale, îmbrăcăminte și alimente.