Daruri pentru refugiați din partea Episcopiei de Bălți
Miercuri, 30 martie, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, însoţit de părintele protopop Dorian Revenco, a făcut o vizită la Centrul pentru refugiaţi din Bălţi „Din inimă pentru Ucraina”, informează Biroul de presă al eparhiei. Cu acest prilej au dus în dar pentru refugiaţii ucraineni peste o tonă de produse alimentare (ulei, faină de grâu, faină de porumb, orez, zahăr, conserve, biscuiţi, dulciuri).
Preasfințitul Părinte Antonie a spus că ajutorul a fost posibil cu suportul românilor din Occident, al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, păstorită de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif, şi al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei, păstorită de Preasfinţitul Părinte Timotei. De asemenea, a menţionat şi sprijinul venit din partea arhimandritului Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu din Arhiepiscopia Iaşilor.
Președintele „Asociației pentru Conservarea Patrimoniului Cultural”, Mihai Verhoveţchi, a mulţumit pentru darul oferit de Episcopia de Bălţi, menţionând: „Cu toate că centrul activează de puțin timp, zilnic vin în jur de 70-80 de persoane şi orice ajutor este binevenit pentru aceşti oameni care au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele din cauza războiului”. „Mulţumim celor cu inimă darnică care se gândesc la aceşti oameni necăjiţi, dintre care mulţi sunt copii, care suferă fără a avea vreo vină. Sentimentul creştinesc ne îndeamnă să le întindem o mână de ajutor. Să ne unim şi să-i ajutăm”, a îndemnat Mihai Verhoveţchi.
Centrul pentru refugiaţi „Din inimă pentru Ucraina” este format dintr-un grup de asociaţii din Bălţi, şi anume: Asociaţia pentru Conservarea Patrimoniului Cultural, Grupul de iniţiativă „Bălţi pune umărul”, Asociaţia pentru drepturile omului LEX 21 şi „Clinica juridică”.
Cele peste o tonă de produse alimentare reprezintă a cincea donaţie făcută de Episcopia de Bălţi pentru refugiaţii ucraineni, de la izbucnirea războiului în Ucraina.