Daruri pentru semenii aflați în suferință
În preajma praznicului Învierii, în Arhiepiscopia Timișoarei au avut loc acțiuni social-filantropice, mai multe parohii oferind daruri familiilor sărmane, astfel încât toți să întâmpine marele praznic cu bucurie.
La Făget activitatea a fost organizată de Centrul de Zi pentru Copii „Patriarh Miron Cristea”, în colaborare cu Parohia Mâtnicu Mic şi cu Asociaţia „Look Inside” din Timișoara, şi a vizat ajutorarea a 10 familii cu probleme sociale și financiare. În preajma sărbătorii Învierii Domnului au fost efectuate vizite la casele celor nevoiași, unde au fost distribuite alimente neperisabile, îmbrăcăminte, precum și dulciuri și rechizite la familiile ce au în întreținere copii aflați la școală. Voluntarii din cadrul asociației, pe lângă faptul că au purtat discuții cu beneficiarii pentru a le cunoaște problemele, nevoile și pentru a identifica soluțiile cele mai potrivite în vederea rezolvării problemelor lor pentru o perioadă îndelungată, au împărțit și pachete cu daruri.
„Am considerat de cuviință ca, în pragul sărbătorilor pascale, să încercăm să luminăm sufletele celor nevoiași, derulând astfel un proiect intitulat «Bucuria Darului». Împreună cu acești oameni de suflet, am împărțit daruri la 10 cazuri identificate de noi ca având probleme de natură socială, 8 dintre cei identificați au fost din Făget, iar 2 din Parohia Mâtnicu Mic. Bucuria noastră constă în a încerca să aducem un freamăt de speranță și de încredere pe chipurile celor necăjiți și împovărați de mulțimea problemelor cotidiene. Nădăjduim să putem continua astfel de proiecte, înmulțind numărul acelora care se bucură de ajutorul nostru”, a declarat părintele Emanuel Gafița, coordonatorul Centrului de Zi pentru Copii „Patriarh Miron Cristea” din Făget.
Bucurie și lumină pentru două familii din Parohia Ghiroda Veche
În Parohia Ghiroda Veche, înainte de marele praznic al Învierii Domnului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, preotul paroh Caius Andraşoni împreună cu preotul slujitor Ciprian Cristea şi cu membrii consiliului parohial s-au implicat într-o activitate social-filantropică de ajutorare a unei credincioase a parohiei, Vuia Maria Magdalena, care este încadrată cu grad de handicap I, diagnosticată clinic cu o problemă la antebraţe, bilateral. „Credincioasa noastră se întreţine doar din pensia de handicap, care este foarte mică; nu are familie şi locuieşte singură. Neavând nici un ajutor, era foarte greu încercată în perioada anotimpului rece, când trebuia sa se îngrijească de încălzirea casei cu material lemnos, pe care nu avea cine să-l asigure şi să-l pună la îndemână”, a menționat părintele Caius Andraşoni.
Ca atare, Parohia Ghiroda Veche a făcut toate demersurile necesare întocmirii unui proiect de extindere pentru reţeaua de gaz şi reţeaua de alimentare cu apă la casa credincioasei Vuia Maria. De asemenea, prin firma Euro-Instal Timişoara, s-a reuşit procurarea tuturor materialelor şi a unei centrale termice pe gaz, precum şi instalarea acestora în casa credincioasei Vuia Maria pentru a se putea îngriji şi a avea un confort. Tot în această perioadă, Parohia Ghiroda Veche s-a îngrijit de ajutorarea financiară a unui elev, fiu al parohiei, D. A., în vârstă de 10 ani, pentru a merge la o clinică privată din Germania, unde avea nevoie de controlul periodic în urma operaţiei unui anevrism cerebral, operaţie făcută în luna decembrie 2016 la aceeaşi clinică.
„Cu nădejdea că prin aceste activităţi social-filantropice am reuşit să aducem bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos în viaţa acestor două familii, parohia fiind o unitate în slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor, mulțumim Bunului Dumnezeu şi Maicii Domnului pentru toate, rugându-ne ca şi de acum înainte să putem răspunde nevoilor credincioşilor noştri, ori de câte ori va fi nevoie”, a mai spus părintele paroh.