Daruri pentru sinistraţii din judeţul Galaţi de la Mănăstirea Hadâmbu
Un nou transport cu ajutoare umanitare pentru sinistraţi a ajuns la Galaţi vineri, 1 noiembrie, din partea Mănăstirii Hadâmbu, din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor.
Este pentru a treia oară când această mănăstire, prin arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul așezământului, aduce alimente neperisabile, pături, articole vestimentare, detergenţi şi alte ajutoare în zona Covurluiului pentru semenii greu încercaţi de inundaţiile din acest an.
Delegaţia de la Iaşi a ajuns la orele prânzului la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, unde a fost primită de ierarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian.
Cu recunoştinţă şi mulţumire, darurile au fost preluate de reprezentanţii arhiepiscopiei, urmând să fie distribuite în zonele afectate de inundaţii.
Sprijinul din partea Bisericii în zonele calamitate de furia apelor se desfăşoară constant prin programele şi activităţile planificate special pentru a veni în ajutorul sinistraţilor.