Daruri pentru Spitalul de Neurologie şi Psihiatrie din Braşov
La Biserica „Învierea Domnului” din Parohia Braşovul Vechi - „Învierea Domnului”, la fel ca în fiecare an de Sfântul Nicolae, la iniţiativa preoţilor Ionuţ Popa și Marius Uţă, slujitorii acestei biserici, cu sprijinul sponsorilor şi al binefăcătorilor, a avut loc o activitate filantropică prin care s-au pregătit daruri pentru toţi pacienţii de la Spitalul de Neurologie şi Psihiatrie din Braşov, spital unde sunt tratați pacienții bolnavi de COVID-19, precum şi pentru 100 de copii din zonele rurale, din familii defavorizate.
„Au fost pregătite 250 de pachete cu daruri menite să aducă bucurie în sufletele pacienţilor şi ale copiilor la sărbătoarea creştină mult îndrăgită. Mulțumim celor implicați în această activitate!”, ne-a spus pr. Marius Uţă.