Daruri pentru zece familii de lucrători ai teatrului din Bălţi

Data: 18 Noiembrie 2021

Miercuri, 17 noiembrie, Prea­sfin­țitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, însoţit de părintele vicar ad­ministrativ Valeriu Cernei și părintele protopop de Bălți, Dorian Revenco, a vizitat Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi, condus de Onorina Tănase Burlacu, informează Biroul de presă al eparhiei.

Clericii au dus daruri pentru zece familii de lucrători ai teatrului constând în pachete cu produse alimentare şi câteva exemplare ale cărţii „Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă”.

Preasfințitul Părinte Antonie a specificat că produsele alimentare reprezintă darul mărinimos al arhimandritului Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu din Arhiepiscopia Iaşilor, pentru fraţii basarabeni.

Onorina Tănase Burlacu, director general al Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi, a mulţumit pentru daruri şi a apreciat generozitatea părintelui Nicodim.

Părintele stareţ Nicodim este cunoscut în Basarabia pentru sprijinul acordat bisericilor şi credincioşilor din acest spaţiu. (S.D.)