Daruri și binecuvântări pentru credincioșii din Negrești, Vaslui

Data: 29 Iulie 2025

Luni, 28 iulie 2025, Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, împreună cu Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, au oficiat Sfânta Liturghie în Altarul de vară al Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din Negreşti, Protopopiatul Vaslui. 

Vizitele Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Serafim la Negreşti au devenit o tradiţie, Înaltpreasfinţia Sa oferind în această zonă, de mai mulţi ani, numeroase ajutoare şi burse pentru sprijinirea copiilor aflaţi în risc de abandon şcolar.

Din soborul slujitorilor au făcut parte părintele protopop Adrian Chirvasă și părintele paroh Ioan Cucu.

În omilia rostită după citirea fragmentului evanghelic, Părintele Episcop Ignatie a arătat că omul își pierde verticalitatea atunci când lasă păcatul să capete dimensiune în viața sa. 

Preasfinția Sa a afirmat că rugăciunea și prezența harului lui Dumnezeu, primit prin Sfânta Împărtășanie, au puterea să îl schimbe lăuntric pe om: „Noi primim în dar energiile necreate ori de câte ori ne împărtășim cu Trupul și cu Sângele Domnului. Dacă ascultați și citiți cu atenție rugăciunile de dinainte și de după Împărtășanie, ni se spune acolo că noi ne umplem de lumină. Suntem îndumnezeiți ori de câte ori ne împărtășim sau sporim acest grad de îndumnezeire a ființei noastre prin împărtășirea cu Trupul și cu Sângele Domnului. Desigur, ori de câte ori ne rugăm sau facem o faptă bună, deja sporim lumina pe care Dumnezeu a așezat-o în noi. Un om în care se sălășluiește lumina nu poate fi ipocrit, fals sau mincinos, pentru că însăși lumina este cea care scoate la iveală totul. Lumina aceea a Învierii ne ajută să ne vedem exact așa cum suntem, și nu cum am dori noi sau cum ne auto­iluzionăm noi și ne punem, uneori, pe niște piedestale care nu ni se cuvin în nici un fel”.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim a mulțumit Părintelui Episcop Ignatie pentru lucrarea pastoral-filantropică desfășurată în Episcopia Hușilor și i-a îndemnat pe cei prezenți să fie oameni de rugăciune și să aibă în vedere milostenia: „Numeroși credincioși români din Germania doresc să ajute copiii săraci din Moldova. Românii sunt sensibili la ajutorarea familiilor numeroase, cu copii mulți, dar săraci. Milostivirea față de familiile numeroase reiese din sentimentul păcătoșeniei, păcatele se răscumpără în fața Domnului prin milostenie și facere de bine. Conștiința păcatului și pocăința pentru păcate fac ca Dumnezeu să ne ierte și să se milostivească asupra noastră. Să fim oameni de rugăciune, ca prioritate a vieții noastre; în orice moment al zilei suntem datori să ne rugăm”.

La rândul său, Părintele Episcop Ignatie i-a mulțumit Părintelui Mitropolit Serafim pentru parteneriatul dintre Arhiepiscopia Orto­doxă Română a Germaniei, Austriei și Luxemburgului și Episcopia Hușilor și pentru sprijinul substanțial pe care îl acordă, de foarte mulți ani, prin intermediul burselor, copiilor proveniți din familii numeroase, din Negrești și localitățile limitrofe, pentru împiedicarea abandonului școlar.