Datoria SUA depăşeşte PIB-ul
Datoria publică a Statelor Unite ale Americii a depăşit miercuri Produsul Intern Brut al ţării, la numai o zi după ce Congresul a aprobat majorarea plafonului de îndatorare pentru evitarea intrării în incapacitate de plată, conform datelor Departamentului de Tezaur, informează agenţia EFE. Datoria publică a SUA a crescut miercuri cu 238 miliarde de dolari, până la 14.580 miliarde de dolari, depăşind astfel PIB-ul înregistrat în 2010 de SUA, de 14.520 miliarde de dolari. Ultima dată când datoria publică a SUA a depăşit PIB-ul naţional a fost în 1947, chiar după al Doilea Război Mondial.