Davos: Un război comercial ar fi catastrofal pentru economia lumii

Data: 27 Ianuarie 2025

Săptămâna trecută a avut loc în Davos, Elveţia, a 55-a ediţie a Forumului Economic Mondial, la care au participat 60 de şefi de stat şi de guvern, 350 de oficiali guvernamentali și aproape 3.000 de experți și oameni de afaceri din peste 130 de ţări. Cele mai aprinse dezbateri de la reuniune au fost provocate de taxele vamale suplimentare anunțate de SUA și de politica protecţionistă a noii administrații americane care riscă să conducă la războaie comerciale.

Deși nu a fost prezent la Davos, preşedintele american Donald Trump a avut joi o intervenție de aproape o oră la Forum, prin videoconferinţă, în care și-a exprimat nemulţumirea faţă de deficitele „masive” cu China, cu „multe ţări asiatice” și cu Uniunea Europeană. Trump a afirmat că Statele Unite sunt tratate „foarte nedrept” şi „foarte rău” de către Cei 27 și că UE refuză să cumpere produse agricole şi maşini din SUA. „Încerc să fiu constructiv, pentru că iubesc Europa”, a spus el în discursul video transmis de la Washington.

Noul lider de la Casa Albă a chemat companiile din întreaga lume să își fabrice produsele în Statele Unite sau să plătească o taxă în caz contrar, subliniind eforturile de a face din țara sa o „superputere de producţie”. „Mesajul meu pentru fiecare afacere este foarte simplu: vino să-ţi faci produsul în America şi îţi vom oferi printre cele mai mici taxe ale oricărei naţiuni de pe Pământ”, a menţionat el.

Și în timpul campaniei sale prezidenţiale, Trump a denunţat deficitul SUA faţă de UE, comparând blocul european cu o „mică China” care „profită” de pe urma americanilor. „Avem un deficit comercial cu UE de 350 de miliarde de dolari”, a susținut el, însă, potrivit datelor Casei Albe pentru Comerţ (USTR), deficitul a fost de 131 de miliarde de dolari în 2023, concentrat în principal pe Germania, Franţa, Irlanda şi Italia.

„Prioritatea noastră absolută va fi să ne angajăm într-un dialog fără întârziere, să examinăm care sunt interesele comune şi să ne pregătim pentru negocieri (cu Casa Albă, n.r.)”, a fost mesajul președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. La rândul lor, preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Olaf Scholz au promis că vor face tot posibilul pentru ca UE să rămână „unită şi puternică” în faţa „provocării”, potrivit AFP. Ei au menţionat că taxele americane ar afecta în special siderurgia, industriile auto şi chimică, sectoare aflate deja în dificultate ca urmare a concurenţei chineze şi a pierderii surselor ieftine de energie.

Tot la Davos, şeful Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), Ngozi Okonjo-Iweala, a avertizat că orice război al tarifelor ar avea consecinţe catastrofale pentru economia globală. „Dacă statele ripostează, indiferent dacă e vorba de taxe de 25% sau 60%, ajungem unde eram în anii ‘30 și PIB-ul mondial va înregistra pierderi de peste 10%”, a declarat șeful OMC. (C. Z.)