De astăzi, Patriarhul se află pentru o săptămână în Moldova

Data: 07 Septembrie 2009

Începând de astăzi şi până duminică, 13 septembrie 2009, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Părinte Daniel, efectuează o vizită canonică (statutară) în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, la invitaţia Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan al Moldovei şi Bucovinei. După cum informează Biroul de Presă al Patriarhiei Române, mâine, la sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, în cursul dimineţii, Părintele Patriarh va oficia slujba de sfinţire a bisericii Schitului cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci“ - Poiana lui Ioan, al Mănăstirii Sihăstria, şi va săvârşi Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sihăstria (judeţul Neamţ), vatră monahală unde Preafericirea Sa a intrat în monahism în anul 1987. După-amiază, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române va sfinţi pictura bisericii Seminarului teologic de la Mănăstirea Neamţ, cu hramul „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul“.

Miercuri, 9 septembrie 2009, Patriarhul României va oficia slujba de sfinţire a capelei stăreţiei Mănăstirii Neamţ, iar a doua zi, 10 septembrie, va sfinţi Corpul B al Casei Pelerinul din cadrul Centrului Cultural-Pastoral „Sf. Daniil Sihastrul“ - Mănăstirea Durău. Sâmbătă, 12 septembrie 2009, Patriarhul va vizita Mănăstirea Miclăuşeni (judeţul Iaşi) şi va sfinţi Casa socială „Maica Macrina“ a mănăstirii. Tot aici va avea loc şi un Te Deum, cu prilejul împlinirii a doi ani de la alegerea Preafericirii Sale în demnitatea de patriarh al Bisericii noastre, potrivit Biroului de Presă al Arhiepiscopiei Iaşilor. Duminică, 13 septembrie 2009, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Roman. Sfânta Liturghie va fi urmată de festivitatea de ridicare a Episcopiei Romanului la rang de Arhiepiscopie, cu titulatura de Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, urmare a hotărârii Sfântului Sinod luată în şedinţa de lucru din zilele de 18-19 iunie 2009. După-amiază, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române va vizita Catedrala „Înălţarea Domnului“ din Bacău, unde va adresa un cuvânt de binecuvântare preoţilor şi credincioşilor prezenţi şi va înălţa o rugăciune pentru odihna sufletului vrednicului de pomenire Episcopul Ioachim Mareş al Huşilor, înmormântat în această catedrală.