De ce apare şi cum se manifestă sindromul dislipidemic

Un articol de: Doina Dumitriu - 03 Feb 2011

Sindromul dislipidemic reprezintă creşterea lipidelor (grăsimilor) în sânge. O parte dintre lipidele prezente în organism sunt colesterolul, fosfolipidele, trigliceridele.

Colesterolul este o substanţă utilă organismului în formarea membranelor celulare, a unor vitamine, a unor hormoni. Colesterolul are două surse: o parte se formează la nivelul ficatului, din grăsimile din alimentaţie, iar o altă parte provine direct din alimentaţia care conţine colesterol. Este normal ca organismul să conţină colesterol, dar în anumite limite. În situaţia în care colesterolul din sânge creşte peste valorile normale, apare hipercolesterolemia, care duce la ateroscleroză, caracterizată prin depunerea de grăsimi, deci şi de colesterol pe pereţii arterelor, care, în final, îngustează şi chiar obturează arterele, ducând apoi la infarct sau la accident vascular cerebral. Pentru a putea fi transportat în sânge, colesterolul este legat, în ficat, de proteine transportoare, în final rezultând lipoproteinele. Dintre acestea, două sunt mai importante: - LDL, numit şi colesterol "rău", care duce la apariţia leziunilor aterosclerotice, apoi la îngustarea vaselor de sânge. Cu cât valorile LDL sunt mai mari, cu atât riscul de boală cardiacă este mai mare; - HDL, numit şi colesterolul "bun", transportă colesterolul din diferite organe înapoi la ficat, ceea ce duce la eliminarea lui din organism, deci protejează vasele de sânge. Dacă valorile HDL sunt scăzute, riscul de boală cardiacă este mai mare. Trigliceridele (TG) sunt grăsimi care provin din alimentaţie sau din organism. Foarte important de ştiut este că valorile crescute ale colesterolului nu produc simptome. Persoanele sedentare, obeze sau supraponderale, care au o alimentaţie nesănătoasă (cu multe grăsimi, puţine legume şi fructe), cu rude ce au valori crescute ale colesterolului trebuie să-şi dozeze nivelul colesterolului din sânge. Foarte important este să se ştie că persoanele tinere, dar cu greutate corporală scăzută, pot avea colesterol crescut. Dozarea profilului lipidic (colesterolul LDL, HDL colesterolul, trigliceridele), în cazul persoanelor trecute de 20 de ani, trebuie făcută cel puţin o dată la cinci ani. Dacă valorile obţinute la prima determinare sunt anormale sau există factori de risc cardiovascular asociaţi, atunci dozările trebuie făcute mai des, la indicaţia medicului. Important pentru copiii care provin din familii cu risc crescut de boli cardiovasculare este faptul că trebuie să-şi controleze nivelul de colesterol din sânge. Pentru adulţi, valorile normale ale colesterolului sunt: LDL 100 mg/dl, HDL> 60 mg/dl, TG 150 mg/dl. Pentru copiii între 4-19 ani şi valorile normale sunt: colesterolul total 170 mg/dl, LDL 110 mg/dl.