De ce de trei ori în Areopag?

Data: 11 Aprilie 2016

La cea de-a doua conferinţă organizată de ASCOR Iaşi în acest post al Sfintelor Paşti, părintele diac. dr. Adrian Sorin Mihalache ne-a ajutat să înţelegem că noi, creştinii, trebuie să intrăm de trei ori în areopagul lumii contemporane, fiecare intrare fiind una esenţială.

Cunoaştem din Noul Testament că Sfântul Apostol Pavel a intrat să propovăduiască Evanghelia iubirii în Areopagul Greciei antice. Atunci, el a găsit puncte comune cu filosofii ce se aflau în Areopag. Pentru noi, însă, este mai dificil să aflăm puncte de intersecţie cu „filosofii“ lumii contemporane, filosofi cu tendinţe adesea nihiliste sau atee.

Când a început să le vorbească filosofilor, Sfântul Apostol Pavel nu a fost întrerupt de aceştia, ci a fost ascultat cu interes, până la o vreme, de cei ce doreau să afle despre „Dumnezeul necunoscut“ cinstit de ei. Momentul în care a fost întrerupt a fost acela când le-a vorbit despre Înviere, despre învierea tuturor oamenilor şi viaţa ce va să fie în Împărăţia lui Dumnezeu. În perioada contemporană, însă, cel ce doreşte să vorbească lumii despre Dumnezeu este întrerupt deoarece mulţi nu doresc să mai accepte faptul că Dumnezeu există, cu atât mai mult să înţeleagă lucrarea Sa mântuitoare şi plină de dragoste faţă de noi.

Dacă Sfântul Apostol Pavel a intrat o singură dată în Areopag, noi trebuie să intrăm de trei ori în Areopagul acestei lumi. Prima dată pentru a stabili puncte comune, adică pentru a ajunge la concluzia că este nevoie de spiritualitate şi de conştiinţa că nu ne putem limita doar la cele văzute, pe care de cele mai multe ori le exploatăm într-un mod nemilos şi dezinteresat faţă de generaţiile viitoare. A doua intrare în Areopag este pentru a le prezenta oamenilor credinţa creştin-ortodoxă, singura care are conştiinţa prezenţei permanente a lui Dumnezeu, în rugăciune, în Sfintele Taine, în sfintele slujbe, în invocarea permanentă a rugăciunii inimii şi în aproapele nostru care este chip al lui Dumnezeu. A treia intrare este pentru a trăi împreună, ca persoane veşnice, viaţa creştină, caracterizată de o iubire nesfârşită faţă de toţi oamenii, chiar şi faţă de cei ce ne doresc răul, adică faţă de „duşmanii“ noştri. Iubirea, bunătatea şi smerenia creştină sunt singurele care pot arăta lumii, în mod real şi nu doar teoretic, cinstea la care a fost chemat omul: asemănarea cu Dumnezeu după har.

(Eduard-Mihail Agapia - Facultatea de Matematică, ASCOR Iaşi)