De ce să participăm la IBMF 2019?

Data: 31 Iulie 2019

Organizarea unui festival de muzică bizantină la Iaşi de o asemenea anvergură, cu invitaţi solişti şi grupuri de renume din toată lumea ortodoxă, este o oportunitate unică pentru toţi ieşenii şi pentru cei care vin, din ţară şi din străinătate, în urbea noastră - capitala culturală a României - de a asculta „pe viu” muzică de tradiţie bizantină articulată deosebit de încântător în tradiţii şi stiluri muzicale diverse. Astfel, suntem invitaţi să surprindem, în cele cinci zile memorabile (2-6 octombrie 2019), caracteristici muzicale comune, dar şi distincte din repertoriul liturgic, paraliturgic şi folcloric al Greciei, Rusiei, Georgiei, Libanului, Ungariei şi României.

Personal, mă implic în organizarea acestui eveniment, ca director artistic, pentru că, fiind „convertit” prin muzica bisericească şi chemat de Dumnezeu să slujesc prin ea celorlaţi, doresc să înţeleg, să descopăr şi să experimentez în viaţa mea şi a celor cu care interacţionez dimensiunea autentică a acesteia, care se referă la capacitatea de a transmite duh de rugăciune, atât prin calitatea cântării, cât şi prin trăirea cântăreţului.

Pentru că izvorul muzicii bizantine este în slujbele bisericeşti, vom avea prilejul să ne rugăm împreună la slujba solemnă a Privegherii de toată noaptea, după rânduiala atonită, în cinstea Acoperământului Maicii Domnului, ocrotitoarea şi inspiratoarea cântăreţilor, precum şi la slujba Sfintei Liturghii, în compania unor grupuri celebre precum „Romeiko”, „Theotokos”, „Tronos”, „Byzantion” şi „Chivotul”. Ca o prelungire a trăirii duhovniceşti din cadrul liturgic, cele patru concerte muzicale, organizate în spaţii culturale prestigioase (Teatrul Naţional, Catedrala Mitropolitană, Biblioteca Centrală Universitară, Centrul de evenimente „Agora” din Iaşi), ne vor transpune în lumea muzicală ortodoxă de ieri şi de astăzi prin intermediul unor interpreţi şi grupuri de mare rang precum Nektaria Karantzi, pr. Alexandru Grigoraş, „Theotokos”, „Sfântul Efrem”, „Kljuch Razumeniya”, „Basiani”, „Romeiko”, „Tronos”, Corul Seminarului Teologic din Buzău.

Tabloul Festivalului este completat de manifestări şi activităţi editoriale şi educative prin lansarea de cărţi, conferinţa inaugurală a doamnei Evelina Mineva, trei workshop-uri de muzică rusească veche, georgiană şi neobizantină şi un workshop de pictură murală.

Pe scurt, Festivalul de Muzică Bizantină de la Iaşi este caracterizat prin atractivitate, unitate, diversitate, interacţiune, intercunoaştere, acceptare şi apreciere. Vă invităm cu toată deschiderea să participaţi la evenimentele planificate în cadrul celei de a treia ediţii din prima săptămână a lunii octombrie! (Pr. lect. dr. Gabriel-Ionuţ Nastasă, director artistic al Festivalului de Muzică Bizantină de la Iaşi)