De ce sunt ortodox?
La această întrebare putem răspunde pentru că așa ne-am născut, dar vine întrebarea logică, de ce am rămas ortodocși? Iar răspunsul la această întrebare este mult mai nuanțat.
Suntem ortodocși pentru că am conștientizat că învățătura de credință creștină dreaptă și corectă se păstrează în Ortodoxie.
Mai ales trebuie să spunem că suntem ortodocși pentru că noi credem în Iisus Hristos ca Domn și Dumnezeu și păstrăm credința pe care El a predat-o Sfinților Săi Apostoli, care ne-a fost transmisă de Biserica întemeiată la Cincizecime prin Pogorârea Duhului Sfânt și pe care noi creștinii o numim Ortodoxă.
„Adevărul care duce la mântuire se găsește în Sfânta Biserică Ortodoxă.” Ea „are acest adevăr de la Dumnezeu Însuși”, care a fost vestit „prin patriarhii, drepții și prorocii Vechiului Testament” și „apoi în mod desăvârșit prin Însuși Fiul Său întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos, Mântuitorul” neamului omenesc. El „a întemeiat Biserica, pentru ca ea să continue propovăduirea învățăturii Sale în așa fel ca oricine crede în El să ajungă la cunoștința adevărului și să se mântuiască”. (Credința Ortodoxă, Trinitas, Iași, 1996)
Creștinul ortodox trebuie să știe adevărurile de credință propovăduite de Biserică și apoi să le vestească și celor care nu cunosc Ortodoxia.
A fi ortodox nu înseamnă doar să fii prin botez membru al Bisericii lui Hristos, ci mai ales să cunoști și să transmiți tuturor dreapta credință. El trebuie „să creadă toate adevărurile creștine”, să le păstreze și să le apere în fața celor care le răstălmăcesc în mod eretic. Pentru aceasta ortodoxul trebuie să cunoască bine dreapta credință.
Și o să închei textul de față cu o definiție cuprinzătoare a Ortodoxiei sau a dreptei credințe făcută de părintele Gheorghios Metallinos: „Ortodoxia este un nou mod de viețuire, o nouă existență, VIAȚA ÎN HRISTOS, care a intrat în istorie prin Întruparea Cuvântului Veșnic al lui Dumnezeu”, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.