„De Dumnezeu nu mă tem și de oameni nu mi-e rușine”
Ideologia umanismului fără Hristos, care propune ca model omul secular, nu a apărut în secolul XXI, ci este, programatic, rodul ideilor Comunei din Paris, adică vine de pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Lozinca Revoluției franceze, `Libertate, egalitate, fraternitate sau moarte~, căci acesta este sloganul complet de la 1789, are nevoie de nuanțări obligatorii. Altfel, el reprezintă doar cuvinte fără sens. Stau și mă întreb cât de egal este în lumea de astăzi un președinte de stat cu un lucrător de la salubritate? Primul are imunitate, servicii de securitate care-l însoțesc permanent pentru a nu i se întâmpla nimic rău, beneficiază de facilități cărora poate nici el nu le știe numărul. Un măturător nu are decât un amărât de salariu și își numără la sfârșitul fiecărei luni cu atenție orele suplimentare muncite, certându-se cu șeful lui de echipă pentru o pontare corectă. Sunt oare ei egali, sunt ei frați, conform sloganului revoluționar? Orice minte sănătoasă ar da răspunsul fără echivoc: nu.
Sigur nu ești împotriva libertății, egalității și fraternității?!, mă veți întreba. Ei bine, nu, nu neapărat - în funcție de ce înțelegeți prin acei termeni. Problema este că multe dintre ideile care sunt de obicei etichetate ca bune pot deveni teribil de toxice dacă sunt interpretate defectuos. Să exemplificăm: dacă accepți libertatea, egalitatea sau fraternitatea într-un anumit sens, trebuie să le accepți și în celelalte sensuri. Adică, dacă e libertate, de ce să nu fie permise drogurile, dacă e libertate, de ce să nu fie voie să denigrăm și să batjocorim simbolurile religioase ale celor care cred în Dumnezeu?
Cam așa stau lucrurile în societatea în care raportarea la transcendent, la Dumnezeu, este aruncată la coșul de gunoi. A ne dezice de originea noastră divină este absurd, păgubos și antiuman în același timp. Pilda de astăzi ne-o demonstrează punându-ne în față două tipuri de oameni, primul exponentul umanismului ateu, iar celălalt, reprezentantul omului creștin.
Un bogătaș, președinte al unei companii foarte importante pe plan internațional, întâlnea în fiecare zi, în drumul său spre birou, o femeie care cerșea chiar aproape de locul lui de muncă. Omul nostru era unul caracterizat cel mai bine de cuvintele Evangheliei după Luca: „De Dumnezeu nu mă tem și de oameni nu mi-e rușine”. Pe bogătaș însă îl indispunea teribil întâlnirea matinală cu cerșetoarea. O privea cu mult dispreț, dar nu îi dădea niciodată milostenie. Azi așa, mâine așa, până când, într-o după-amiază, președintele companiei își chemă secretara și, dându-i un teanc de bancnote, îi ordonă: Du-te și cumpără de la supermarket cele mai alese bunătăți, mezelurile cele mai scumpe, băutura cea mai extravagantă, dulciurile cele mai rafinate. Fă un pachet cu toate, du-te, dă-i-l femeii care cerșește în fața sediului nostru și spune-i să nu o mai văd mâine acolo. Dacă te va întreba cine i-a trimis coletul, zi-i așa: „Diavolul ți-a trimis acest pachet”.
Secretara a executat întocmai ceea ce-i comandase șeful ei, i-a dat ușor înțepată și chiar cu aroganță femeii pachetul cu toate cele cumpărate. Femeia i-a mulțumit pentru milostenia făcută, dar nu a întrebat cine este binefăcătorul ei. Secretara, ușor insistentă, a întrebat-o dacă nu vrea să știe cine stă în spatele faptei. „Ba da, vreau, a zis cerșetoarea. Cine e cel care m-a ajutat?” „Satana e cel care ți-a trimis pachetul cu bunătăți.” Atunci, femeia cea săracă a răspuns: `Nu știu dacă așa este, dar sunt convinsă de ceva: «Când Dumnezeu poruncește un lucru, și dracul se supune!»”