De la arbore spre labirint cu Umberto Eco

În mod evident, lucrările lui Umberto Eco au o excelentă receptare pe piaţa culturală românească. Este greu de presupus că semiotica este una dintre principalele preocupări academice ale românilor, dar este uşor de înţeles că numele Umberto Eco are un ceva extrem de seducător.

În anul 2009, Editura Polirom a editat volumul "De la arbore spre labirint. Studii istorice despre semn şi interpretare", traducere de Ştefania Mincu. Evenimentul editorial a avut loc la doi ani de la prima editare a cărţii la editura italiană Bompiani, semn că lucrările lui Eco sunt aşteptate în România cu nerăbdare. Aşa cum o anunţă chiar titlul, nu avem de-a face cu un manual de semiotică sau cu o dezvoltare a vreunei teorii a semnului, ci cu un "studiu istoric asupra diferitelor teorii ale semnului şi ale semiozei în decursul veacurilor". Lucrarea este rezultatul unei tendinţe vechi de treizeci de ani şi a unei preocupări suficient de prezente încât să primească un răspuns pe măsură. Pentru că realizarea unei istorii definitive a gândirii semiotice reclamă un colectiv ştiinţific extins şi editarea mai multor volume, lucrarea redactată de Umberto Eco trebuie aşezată sub semnul contribuţiilor personale, concepute în împrejurări diferite şi structurate sub nota comună a demersului istoric. Despre ce fel de istorie este vorba? Care este metodologia aplicată? Este o istorie a gândirii care îi are în vedere doar pe acei autori care au vorbit explicit despre relaţia de semnificare – de la Aristotel, trecând prin Fericitul Augustin, până la Charles Peirce – sau, mai degrabă, este vorba despre o recitire atentă a întregii istorii a filosofiei cu scopul determinării unor semiotici implicite? Demersul are ceva şi din prima, şi din cea de-a doua metodă, însă ingeniozitatea şi neastâmpărarea interogativă proprii lui Umberto Eco au împins lucrurile puţin mai departe. Mai precis, ne este adusă în faţa ochilor o istorie care cuprinde inclusiv acele forme de literatură în care sunt elaborate sau definite strategii simbolice. De aceea, nu trebuie să ne surprindă faptul că în cadrul unor capitole precum cel intitulat "De la metaforă la analogia entis" putem întâlni subcapitole precum "Teologia simbolică a lui Pseudo-Dionisie Areopagitul". Volumul este preţios şi pentru că ne prilejuieşte întâlnirea cu excelentele studii de filosofie medievală, redactate de Umberto Eco. "De la arbore spre labirint" oferă o istorie a semnului, trece prin filosofia medievală, pleacă de la receptarea retoricii artistoteliciene şi a Arborelui lui Porfir şi se încheie cu enciclopedismul renaşterii sau al modernităţii, înţeles ca efort de sistematizare a reprezentărilor semantice. Umberto Eco nu doar că se achită de promisiunea făcută, ci, în plus, oferă o istorie, în sine, a gândirii medievale. Fără doar şi poate, aşa cum se întâmplă şi în cazul celorlalte studii semnate de Umberto Eco, "De la arbore spre labirint" excede, labirintic, aşteptările de început ale oricărui cititor.