De la inimă pentru inimi
Seminarul Teologic Liceal Sfântul "Ioan Casian" din Tulcea a demarat un proiect social-filantropic "De la inimă pentru inimi" prin care se urmăreşte conştientizarea responsabilităţii şi implicării tinerilor din liceele tulcene în acţiuni filantropice.
"Preîntâmpinând "Anul omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor", Seminarul Teologic "Sfântul Ioan Casian" din Tulcea, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Visarion, a demarat proiectul social-filantropic "De la inimă pentru inimi". Proiectul, care se derulează din 10 noiembrie până la 1 iunie 2012, este realizat în mai multe etape şi este coordonat de preoţii Justinian Neculai, directorul seminarului teologic, şi prof. Dumitru Gavrilă. În prima etapă, participanţii la acest proiect sunt elevii seminarişti, însă în viitor vor fi implicaţi şi tinerii din alte licee. În data de 17 noiembrie, un grup de şase elevi de la Seminarul Teologic "Sfântul Ioan Casian" a trecut pragul Centrului de Transfuzii Sangvine din Tulcea. În a doua etapă, folosindu-se şi de bonurile valorice obţinute, elevii seminarişti vor întreprinde acţiuni filantropice, ajutând atât elevii din şcoala lor, cât şi pe cei din exterior. Prin aceste acţiuni se doreşte conştientizarea responsabilităţii fiecărui om cu privire la donarea de sânge şi implicarea tinerilor seminarişti, dar şi a celorlalţi tineri din liceele tulcene în acţiuni filantropice", a precizat părintele Felix Neculai, consilier cultural în cadrul Episcopiei Tulcii. "Sperăm astfel că prin puţina implicare a noastră, a tinerilor, să putem ajuta atât oamenii bolnavi care au nevoie de sânge, dar şi pe cei cu o condiţie materială precară", a mărturisit elevul Dan Gelep, vicepreşedintele consiliului elevilor Seminarului Teologic "Sfântul Ioan Casian". (I.B.)